Telegraf Online - tag: Mircea Geoană

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ştiri despre Mircea Geoană

Protest al locuitorilor din Dăbuleni faţă de declaraţiile şefului statului
25 iulie 2009 Protest al locuitorilor din Dăbuleni faţă de declaraţiile şefului statului

Indignat de ultimele afirmaţiile ale şefului statului, primarul oraşului Dăbuleni, social-democratul Nicolae Drăgoi, a depus, vineri, la Palatul Cotroceni, o scrisoare deschisă adresată preşedintelui Băsescu, în care prezintă dezamăgirea locuitorilor din Dăbuleni faţă de cuvintele ...

Telegrafic
25 iulie 2009 Telegrafic

EBA face obiectul unui e-mail injurios care circulă prin PE Mezina prezidenţială, Elena Băsescu, a declarat într-un interviu publicat de ediţia electronică a revistei “The Parliament”, că, în Parlamentul European (PE), a circulat un e-mail care o denigra: “Spunea că \'păpuşica” a ...

Geoană crede că trebuie înfiinţată o comisie parlamentară pentru Udrea
24 iulie 2009 Geoană crede că trebuie înfiinţată o comisie parlamentară pentru Udrea

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, ieri, că social-democraţii vor lua, sîmbătă dimineaţă, o decizie în privinţa înfiinţării unei comisii în cazul ministrului Turismului, Elena Udrea, în cadrul Biroului Permanent Naţional. Întrebat dacă PSD îi va sprijini pe liberali în ceea ce priveşte ...

Anunţul asumării răspunderii pe legile educaţiei stîrneşte nemulţumiri
24 iulie 2009 Anunţul asumării răspunderii pe legile educaţiei stîrneşte nemulţumiri

Premierul Emil Boc a anunţat că Guvernul intenţionează să finalizeze, pînă la 14 august, proiectele de legi privind reforma în educaţie, pe baza soluţiilor propuse de comisia prezidenţială condusă de profesorul Mircea Miclea, şi să îşi asume răspunderea în faţa Parlamentului pentru aceste legi ...

Atacurile lui Băsescu, sub demnitatea funcţiei pe care încă o ocupă
24 iulie 2009 Atacurile lui Băsescu, sub demnitatea funcţiei pe care încă o ocupă

Purtătorul de cuvînt al PSD, Bogdan Niculescu Duvăz, a “taxat” afirmaţiile şefului statului potrivit cărora Mircea Geoană lucrează la Dăbuleni şi este “şef la bostănărie”. În opinia lui Duvăz, consideraţiile lui Traian Băsescu la adresa liderului PSD, principalul său ...

Ridzi, la un pas de anchetă penală
24 iulie 2009 Ridzi, la un pas de anchetă penală

Procurorul general Codruţa Kovesi a trimis, ieri, Parlamentului, solicitarea de declanşare a procedurilor pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Tineretului, Monica Iacob Ridzi, cercetată în cazul contractelor cu Artisan şi Mark privind organizarea evenimentelor de Ziua Tineretului. Fostul ...

Concluziile raportului, interpretate diferit de politicieni
23 iulie 2009 Concluziile raportului, interpretate diferit de politicieni

Politicieni, magistraţi şi miniştri au reacţionat, ieri, după prezentarea raportului CE pe tema situaţiei Justiţiei din România, raport în care Executivul comunitar a arătat că nu este necesară activarea clauzei de salvgardare. Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu: “Raportul CE relevă că ...

Hrebenciuc, referindu-se la Udrea: “Sexy buzoianca”
23 iulie 2009 Hrebenciuc, referindu-se la Udrea: “Sexy buzoianca”

Liderul deputaţilor PSD Viorel Hrebenciuc a răspuns, ieri, ironiilor Elenei Udrea, conform cărora PSD l-a desemnat şef de campanie pentru că el poate să strîngă bani. El i-a recomandat ministrului Turismului, “sexy buzoianca, o apropiată a d-lui preşedinte Traian Băsescu, să se ocupe de turismul ...

Băsescu pierde tot mai mult în popularitate
22 iulie 2009 Băsescu pierde tot mai mult în popularitate

Barometrul Politic Naţional realizat de Biroul de Cercetări Sociale (BCS) şi dat publicităţii ieri relevă faptul că actualul şef al statului, Traian Băsescu, pierde tot mai mult în popularitate, fiind cotat pentru a doua oară sub pragul psihologic de 40%, el fiind creditat cu 35,4 procente. Cel care îl ...

Cadavrul politic
20 iulie 2009 Cadavrul politic

Într-adevăr, sondajele din ultimele şase luni, adică, practic vorbind, de cînd actualul guvern, condus pe faţă şi anticonstituţional de preşedintele ţării, şi-a „intrat în pîine”, cum se zice în popor; l-au transformat pe Traian Băsescu într-un fel de cadavru politic! Era să scriu ...

Lupul moralist
18 iulie 2009 Lupul moralist

N-am fost atent dacă a mai folosit vreun alt ziarist acest titlu de editorial, însă, din punctul meu de vedere, o asemenea caracterizare i se potriveşte ca o mănuşă lui Traian Băsescu, mai ales în lumina ultimelor sale declaraţii publice. Hai să vedem de ce! Aşadar, Monica Iacob Ridzi a fost ...

Telegrafic
17 iulie 2009 Telegrafic

CE va recomanda rămînerea sub supraveghere pentru problemele din justiţie Comisia Europeană (CE) va recomanda, săptămîna viitoare, ca România şi Bulgaria să rămînă sub un mecanism special de monitorizare şi după 2009, din cauza progresului lent în reformarea justiţiei şi în lupta contra ...

Băsescu, în cădere liberă… în sondaje
16 iulie 2009 Băsescu, în cădere liberă… în sondaje

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegerile prezidenţiale, actualul şef de stat al României, Traian Băsescu, ar obţine 38% din voturile românilor, în scădere faţă de luna februarie, cînd ar fi fost reales pentru un nou mandat de 41% dintre respondenţi. Un sondaj al Companiei de Cercetare Sociologică şi ...

Mazăre, dezamăgit de piesa de teatru jucată la ziua lui Geoană
16 iulie 2009 Mazăre, dezamăgit de piesa de teatru jucată la ziua lui Geoană

Sute de social democraţi şi personalităţi precum Ilie Năstase, Gică Hagi şi Nadia Comăneci s-au aflat, marţi seară, printre invitaţii preşedintelui PSD, Mircea Geoană, la cea de-a 51-a aniversare. Pentru a sărbători cei 51 de ani de viaţă, Mircea Geoană a ales un cadru neconvenţional: Teatrul ...

Telegrafic
15 iulie 2009 Telegrafic

Traian Băsescu: „Bărbaţii greşesc, dar nu filmaţi” Preşedintele Traian Băsescu a primit, ieri, la Cotroceni, o delegaţie a societăţii civile din Republica Moldova, declarînd că „uneori depăşim şi noi limite”, referitor la ipostazele în care a apărut filmat consulul României ...

Plăcintă, înscăunată ministru în două ore de la demisia lui Ridzi
15 iulie 2009 Plăcintă, înscăunată ministru în două ore de la demisia lui Ridzi

După ce s-a ţinut cu dinţii de funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului, pe care a ocupat-o fără rezultate notabile timp de şase luni, Monica Iacob Ridzi a decis, ieri, să îşi ia catrafusele şi să plece de la Palatul Victoria. Ridzi s-a întîlnit, ieri, cu şeful ei de partid şi de la Guvern ...

1...6768697071...124
12