Scriitorul și omul politic Mircea Ionescu-Quintus s-a născut la 18 martie 1917 la Herson (Cherson), în Crimeea, unde familia era refugiată.

Mircea Ionescu-Quintus, președinte de onoare al Partidului Național Liberal, este fiul Mariei (născută Naumescu) și al lui Ion G. lonescu-Quintus, potrivit ''Dicționarului General al Literaturii Române'' (Editura Univers Enciclopedic, București 2005).

A absolvit Liceul "Sfinții Petru și Pavel" din Ploiești (1927-1934). Este licențiat "cum laude" al Facultății de Drept din București (1938), fiind specialist în drept și procedură penală.

145 de ani de la Proclamația de la Islaz, la sediul PNL: Mircea Ionescu Quintus și Radu Câmpeanu (1993).

A profesat avocatura în Ploiești, începând din 1940 până în 1987. Consilier îndrumător de avocați stagiari (1977-1985); profesor la catedra de Drept Constituțional și Administrativ la Facultatea de Studii Juridice a Universității de Inventică din Ploiești (1991-1993).

Membru fondator al grupului "Gânduri și rânduri", se află între cei care întemeiază și editează revista cu același nume (Ploiești, 1937-1938). Întors de pe frontul de Răsărit (va fi decorat mai târziu cu Coroana României cu spade și panglica de Virtute Militară), este numit redactor responsabil al revistei "Gând prahovean" (1943-1944). După război conduce, din 1945, Organizația Tineretului Liberal din Prahova. În 1946 este arestat timp de câteva luni; eliberat, își reia funcția până la desființarea Partidului Național Liberal. Arestat a doua oară în 1952, este întemnițat și trimis în coloniile penitenciare de la Poarta Albă, Coasta Galeș, Peninsula Valea Neagră, Borzești. După eliberare (1954) practică avocatura intermitent, căci este reținut și eliberat de încă două ori, în 1956 și în 1957. Din 1964 revine și în viața literară, fiind mulți ani președinte al Clubului Umoriștilor Prahoveni.

A fost președinte al Organizației județene Prahova a PNL (1990-1993); în această calitate, în perioada februarie — iunie 1990, a fost membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională (CPUN) — Prahova; vicepreședinte al PNL (1990-1992); președinte al PNL (din 26 februarie 1993, până în 17 februarie 2001); deputat de Prahova în prima legislatură postdecembristă, ales pe lista PNL la 20 mai 1990; vicepreședinte al Adunării Deputaților (18 iunie 1990 — septembrie 1991).

Ministru al justiției în cabinetul condus de Theodor Stolojan (16 octombrie 1991 — 19 noiembrie 1992).

La alegerile parlamentare din 3 noiembrie 1996 a obținut un mandat de senator de Prahova, iar la 27 noiembrie 1996, a fost ales vicepreședinte al Senatului României. La 22 decembrie 1999 a fost numit președinte interimar, iar la 1 februarie 2000 a fost ales președinte al Senatului României; reales senator de Prahova în legislatura 2000-2004; președinte de onoare al PNL (din 19 oct. 2002)

Este scriitor, președinte de onoare al Uniunii Epigramiștilor din România și membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Debutează în revista "Curierul Liceului Sfinții Petru și Pavel" (1934), prima lui carte fiind "Haz de necaz", publicată în 1943 și prefațată de Radu D. Rosetti. Următoarea culegere, "Epigrame", cu inedite și preluări, apare abia după trei decenii, în 1973. Autor al volumelor: "Epigrame și epitafuri"; "Lacrima scoicilor"; "Cazul Dorin Condrea"; "Mărturie mincinoasă"; "Citație pentru un necunoscut"; coautor la numeroase Culegeri de Epigrame editate de Clubul "Cincinat Pavelescu" din București și colaborări la reviste și publicații, între care: "Gluma", "Păcală", "Mitică", "Urzica", "Moftul Român", "Cronica Română", "Palatul de Justiție".

Dicționarul General al Literaturii Române notează că Mircea Ionescu-Quintus, epigramist cunoscut atât prin tradiția familiei, cât și prin calități de virtuozitate și spirit, cultivă și poezia lirică, proza de evocare ironic-sentimentală și epică detectivistică. Versurile de început atestă înclinația către speciile poeziei lirice galante (madrigalul, romanța, cântecul), iar schițele umoristice din revistele pe care le conduce sunt remarcabile prin acuitatea observației ironice și verva narativă. Tot în presă a abordat și eseul (despre epigrama românească, firește, și despre pictorul Nicolae Grigorescu). Catrenele sale epigramatice vădesc darul expresiei concentrate, aforistice, simțul limbii, spirit fin și bun gust în crearea poantei finale, precum și o undă de lirism. Temele sunt cele comune: eternul cuplu, soțul infidel, trufia, prostia, impostura ș.a. O definiție epigramatică a epigramei este memorabilă: "Epigrama, precum știm/ Este fata de-mpărat/ Pe care-o iubea Nigrim.../ Dar a fugit cu Cincinat!"

Pe de altă parte, atât schițele din "Mărturie mincinoasă" (1983), cât și romanul pseudopolițist "Citație pentru un necunoscut" (1988) relevă dispoziția umoristică, verva ironică, ca și maniera nostalgică a scriitorului, evocator al spațiului ploieștean și al împrejurimilor. Eroii sunt tineri îndrăgostiți, visători și ghinioniști, justițiabili încăpățânați, naivi sau înrăiți, gospodine dominatoare în conflict cu vecinele lor, amici, funcționari, microbiști. Nu lipsesc elementele de melodramă și senzațional, exploatate cu simțul înnăscut al poantei surprinzătoare.

Potrivit Dicționarului General al Literaturii Române, Mircea Ionescu-Quintus și-a încercat condeiul și într-o dramă, de fapt un "proces spectacol", "Cazul Doria Condrea", scrisă în 1958, dar nepublicată. Între eseurile adunate în volumul "Liberal din tată-n fiu" (1996) sunt cuprinse și câteva fragmente autobiografice, în timp ce versurile, corespondența și însemnările din "Moara dracilor" (1999) evocă sobru și concis momente trăite în timpul detențiilor politice.

Este membru a numeroase societăți și asociații culturale și în conducerea unora dintre acestea; președinte de onoare al fundațiilor culturale "I.L. Caragiale" și "Nicolae Grigorescu" — Câmpina.

A primit Premiul "Cincinat Pavelescu" al Societății Academice "Titu Maiorescu" (1992); Diploma de merit a Uniunii Juriștilor din România (1991); Diploma de merit a Uniunii Juriștilor din România (1991); Diploma Editurii "Românul" pentru activitate parlamentară (1990); Premiul "Ștefan Tropcea" — Brăila (1989); Premiul "Cronica Română" pentru activitate politică (1993); Premiul Asociației Umoriștilor Români pentru epigramă (1993) etc.

Este membru al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România; veteran de război, decorat în 1942 cu Ordinul "Coroana României" cu spade și panglici de Virtute Militară.

A primit, în aprilie 2009, gradul de general de brigadă în retragere din partea președintelui Traian Băsescu. A primit, de asemenea, Ordinul portughez "Infante Don Henrique", în grad de Mare cruce și Ordinul danez "Daneburg", în grad de Mare cruce.

În anul 2009, cu ocazia "Zilelor orașului Ploiești", a primit o stea pe "Aleea Celebrităților" aflată în centru, în zona pietonală Nichita Stănescu.

În februarie 2015, în cadrul Galei Tineretului Național Liberal (TNL), a primit premiul pentru întreaga cariera în slujba valorilor democrației, a civismului și libertății de expresie.

Este cetățean de onoare al orașelor Ploiești și Orșova.