Antrenorul român Mircea Lucescu a respins posibilitatea unei despărțiri în această iarnă de Șahtior Donețk, precizând că dorește să-și ducă până la capăt contractul cu echipa ucraineană fotbal, scadent la finalul acestui sezon.
"Vreau să fiu foarte clar. Nu am discutat cu nimeni. Am un contract cu Șahtior, care expiră în luna mai, iar apoi voi decide ce voi face. Pentru mine a existat, există și va exista o singură prioritate: Șahtior. Am petrecut momente foarte bune aici și nu vreau să le uit", a declarat Lucescu, care pregătește echipa din Donețk începând din 2004, reușind în această perioadă să o scoată din umbra rivalei Dinamo Kiev și să o aducă în elita fotbalului continental.
Tehnicianul român, în vârstă de 70 ani, a avut această luare de poziție după recentele "cântece de sirenă" venite din Turcia, unde a mai antrenat formațiile Galatasaray și Beșiktaș. De serviciile sale se interesează, însă, acum o altă grupare, Trabzonspor.
Lucescu va lua în calcul o eventuală ofertă doar din vară, până atunci propunându-și să cucerească un nou trofeu cu Șahtior, pe lângă cele obținute în mai bine de un deceniu de când se află la cârma acestei grupări: 8 titluri de campion, 5 Cupe și 7 Supercupe ale Ucrainei, și cel mai important dintre ele: Cupa UEFA, în 2009.
Șahtior se află în acest moment pe primul loc în clasament, la egalitate de puncte cu Dinamo Kiev, urmând să întâlnească echipa germană Schalke 04 în șaisprezecimile de finală ale competiției Europa League. Șahtior este calificată totodată în sferturile de finală ale Cupei Ucrainei.