În sfârşit, apare şi arhiva SIPA pe firmament, în centrul tuturor discuţiilor despre DNA, Kovesi, parlamentari, guvern, salariile acestora etc. Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a afirmat luni că are cunoștință de faptul că au existat vizitatori ai arhivei SIPA care nu dețineau ...
Vineri au ieșit la iveală înscrisuri din cel mai recent Raport al Corpului de Control din Ministerul Transporturilor (MT) privind Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța (CNAPMC), a cărei activitate a fost verificată în perioada aprilie-mai. Realitatea.net ...
Comisia Parlamentară pentru Transport și Infrastructură s-a reunit, ieri, la Constanța, în cadrul unei vizite de lucru ce are ca scop lămurirea problemelor celui mai mare port românesc la Marea Neagră. Parlamentarii care fac parte din acest for au ajuns la concluzia că trebuie să verifice ...
Deputații au aprobat astăzi un act normativ care prevede modificarea Regulamentului privind transportul pe căile ferate din România, astfel încât în caz de vătămare corporală călătorii să primească o despăgubire de maximum 190.000 de euro echivalent în lei. Plenul Camerei ...
Comisia parlamentară privind statutul deputaţilor şi senatorilor a aprobat, astăzi, proiectul privind pensiile speciale pentru parlamentari. Deputatul PNL Mircea Toader spune că în proiectul iniţial s-a introdus un amendament potrivit căruia parlamentarii îşi vor pierde pensia specială ...
PNL ”vede paiul din ochiul altuia, dar nu vede bârna din ochiul său”. După ce au venit cu propunerea ca liberalul Eduard Hellvig să conducă SRI, mai nou, cei de la PNL fac pe lupii moraliști. Deputatul liberal Mircea Toader, fost portocaliu, îl critică pe Avocatul Poporului, Victor ...
Deputaţii au avut, astăzi, în plen dispute privind programul de lucru după ce preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, le-a spus parlamentarilor că “sunt nervoşi pentru că vin miercuri la muncă”, liberalii solicitându-i să-şi ceară scuze şi acuzându-l că a început ...
RISC Odată cu alegerea noului președinte, PNL ar putea să dispară de pe scena politică românească. Motivul este acela că numirea Alinei Gorghiu în fruntea partidului a fost făcută în baza noului statut al PNL, care nu a fost aprobat de Justiție. Prin urmare, nu este în vigoare. Ca să fim mai ...
Luni, 14.07.2014 - Augustin Zegrean: „Nu putem să nu avem simpatii politice” Marţi, 15.07.2014 - Olguța Vasilescu: „Se pare că fiecare lider care preia frâiele PNL cade victimă cântecelor de sirenă dinspre Cotroceni” Miercuri, 16.07.2014 - Victor Ponta: „Când te bagi în ...
UNIFICARE Negocierile politice pentru unificarea PNL și PDL s-au încheiat. Acum, liberalii și democrat liberalii trag linie și spun că ambele tabere au ieșit câștigătoare. Însă pentru multă lume este evident faptul că, în urma negocierilor, au ieșit un învingător și un ...
Chiar dacă senatorii nu au stat pe gânduri atunci când au aprobat, în urmă cu o săptămână, legea care abilitează Guvernul să emită Ordonanţe de Urgenţă şi în vacanţa de vară, deputaţii solicită rediscutarea proiectului, înainte să-l aprobe. Amânarea de o săptămână a fost cerută de ...
Indiferent ce se va întâmpla de aici mai departe cu guvernarea, indiferent care vor fi liniile trasate, cine va lua parte la guvernare şi cum se vor rezolva problemele românilor, un lucru este cert. Nimeni nu va uita cum PNL şi-a bătut joc de votul a 7,4 milioane de români şi cum a ieşit de la guvernare ...
Regimul care a făcut ca limbajul folosit la colţ de stradă să devină unul oficial, în unele cazuri, reclamă acum folosirea lui un nivel atât de înalt pe cât ne-a obişnuit Traian Băsescu. Mai exact, PDL a depus la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor o sesizare în care îl acuză pe preşedintele ...
PRECIZĂRI Cu fiecare zi care se scurge din acest an, clasa politică devine tot mai agitată. Scandalurile nu contenesc, iar oamenii politici, din toate palierele şi culorile, se ceartă ca la uşa cortului. Modificarea Codului Penal, prin care preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria ...
Deputaţii au decis, ieri, să retrimită spre analiză până la 1 februarie, la Comisia juridică, proiectul de lege care stabileşte condiţiile desfăşurării activităţii de lobby. Plenul Camerei Deputaţilor a luat această decizie cu 119 voturi „pentru“ şi un vot „împotrivă“ ...
GICĂ CONTRA Avem opoziţie. Dacă până acum aproape că uitasem de existenţa ei, acum am descoperit că ea există şi face... moţiuni. În plenul Camerei Deputaţilor a fost dezbătută şi votată moţiunea simplă depusă de PDL şi PP-DD, intitulată „Taxarea până la capăt. USL te vrea sărac“ ...