E vremea trădărilor în cele două partide care formează alianţa câştigătoare a alegerilor. Deviaţioniştii şi agenţii partidelor străine scot capul şi încearcă din răsputeri să întineze nobilele idealuri ale liberalismului şi social democraţiei. “Lupta de casă” este, însă, la datorie şi vigilenţa liderilor anihilează posibilele efecte negative ale trădătorilor şi trădătorilor.

Crin Antonescu s-a dovedit, până de curând, suficient de european şi de tolerant cu cei care mişcă în frontul partidului său. Pe Chiliman s-a mulţumit doar să-l înlocuiască de la şefia organizaţiei municipale, pentru mârşăviile comise de acolitul său, Moisescu, capul răutăţilor. Pe Ludovic Orban, cel cu gura mare şi cu misogin, pe deasupra, s-a mulţumit să-l ignore. Dar pe Adriana Săftoiu, năpârca adăpostită la sânul său, după ce-l servise cu devotament ani la rând pe toxicul de Băsescu, n-a mai putut s-o ierte. S-a umplut paharul! Aceasta îi tot dădea cu comparaţii jignitoare între Partidul Comunist şi Partidul Naţional Liberal, cu “ce caută Becali în partidul Brătienilor” – de parcă Brătienii l-au adus la putere – şi alte slogane de acest fel. Nu şi-a murdărit însă mâinile de sângele-politic-al Săftoacei. Nu. I-a lăsat pe liberalii oneşti şi curaţi din organizaţia prahoveană să ia măsurile pe care le considerau necesare. Iar aceştia s-au orientat impecabil: au dat-o afară ca pe o măsea stricată, imposibil de tratat.

Nici la social-democraţi nu e linişte şi pace. Preşedintelui Ponta i-au ajuns la urechi nişte lucruri extrem de neplăcute. Câţiva membri cu simţul responsabilităţii i-au şoptit că în mijlocul acestui colectiv sănătos îşi face de cap o cârtiţă. Care cârtiţă a tratat la Cotroceni cu marele inamic o posibilă nominalizare pentru formarea guvernului, scop în care ar fi încercat să atragă câteva elemente dezorientate sau naive din partid. Numai că fondul curat, cinstit al acestora nu i-a lăsat să facă pasul profund eronat al creării unei disidenţe în partid. Dar, chiar dacă tentativa n-a fost încununată de succes, vinovăţia rămâne. Iar vinovatul trebuie să suporte consecinţele. Deşi preşedintele Ponta nu i-a rostit numele, lumea a cam înţeles despre cine este vorba: senatorul pepenilor de Dăbuleni, căruia partidul, în funciara sa propensiune umanistă, i-a mai dat o şansă, după ce fusese practic eliminat din formaţiunea social-democrată atunci când, în loc să respecte o decizie democratică – aceea de a se retrage din funcţia de preşedinte al Senatului, pentru a fi ocupată de un cadru tânăr şi de nădejde, s-a opus din toate puterile, împroşcând cu noroi iubiţii conducători şi colaboratorii lor apropiaţi.

Ziua judecăţii lui Geoană se apropie şi comentatorii independenţi dau ca foarte probabil un vot majoritar în favoarea eliminării fostului prezident de partid pentru culpa de conspiraţie cu actualul prezident de ţară în scopul falsificării brutale a voinţei populare reieşită din alegerile din Decembrie: Ponta premier!