În spaţiul neconvenţional oferit de clubul Phoenix, actriţa Mirela Pană a susţinut, joi seară, în premieră pe scena de acasă, un one-woman show având la bază textul lui Cornel Udrea, „A fi la timpul pe…trecut\", în regia Ilenei Ploscaru. Având ca temă condiţia artistului, partitura actoricească, dificilă şi generoasă, în acelaşi timp, abundă în aforisme, schimbări bruşte de stare şi situaţie, iar permanenta alternanţă a secvenţelor dramatice cu cele de dans şi muzică a pus în valoare calităţile interpretative ale actriţei constănţence. De altfel, textul care a obţinut şi premiul Festivalului de dramaturgie de la Stockholm, în 2007, i-a fost dedicat de dramaturgul Cornel Udrea Mirelei Pană, pe care a considerat-o cea mai potrivită pentru a da viaţă unui asemenea personaj, complex, sensibil, cu trăiri puternice.
Mirela Pană a întruchipat cu naturaleţe o actriţă al cărei prezent este departe de momentele de glorie artistică de altădată, pe care le retrăieşte în singurătate, sărăcie, obscuritate. Întreaga sa viaţă capătă accente cu adevărat dramatice, atunci când este anunţată de doctor că suferă de o boală incurabilă. Primul impuls este acela de a se sinucide, dar când decide să facă acest lucru, sună telefonul şi este anunţată că analizele au fost greşite. Finalul spectacolului este tragi-comic, artista rămânând ancorată în amintirile ei frumoase şi continuându-şi aceeaşi existenţă monotonă.
Aplauzele şi buchetele de flori oferite de public, format în mare parte din prieteni, adevăraţi iubitori şi cunoscători de teatru, au răsplătit din plin prestaţia remarcabilă a actriţei Teatrului de Stat Constanţa.
La fel de emoţionată ca şi cei pentru care a jucat şi cărora a reuşit să le transmită conflictul interior al personajului interpretat, Mirela Pană le-a mărturisit celor prezenţi, la final, că a fost cel mai greu să joace pentru publicul de acasă. „Este un text pe care îl iubesc foarte tare. Mi-a fost cel mai greu să îl joc pentru scena de acasă, pentru că am jucat pentru prieteni, iar ei mă cunosc cel mai bine, îmi cunosc toate valenţele şi posibilităţile. În momentul în care joci pentru prieteni, trebuie să îi ‘păcăleşti’ pentru a nu ştiu câta oară că tu eşti un personaj şi nu… Mirela Pană”, a precizat actriţa.
Referitor la rolul său, artista a menţionat: „Cornel Udrea, un dramaturg foarte apreciat din generaţia contemporană, a spus că asta a văzut în mine: o actriţă de cabaret, care trece prin tot felul de stări. Am rezonat greu cu personajul, pentru că este foarte sensibil, are nişte treceri puternice, fiecare dintre noi ne gândim la o boală grea, la un sfârşit, la singurătate, la viaţa chinuită a artistului, la condiţia lui. A fost greu, până m-am obişnuit cu rolul, dar acum îl iubesc, pentru că ştiu că se termină frumos…”.
Spectacolul „A fi la timpul pe…trecut\" a fost creat pentru scena Teatrului Naţional din Cluj, iar de la premiera din 2003, s-a bucurat de mare succes, în ţară, dar şi peste hotare. În anul 2005, show-ul prezentat de actriţă a luat Premiul pentru cel mai bun spectacol, la Cluj Napoca, iar în 2006, Mirela Pană a obţinut, pentru acest spectacol, Premiul „Ambasador” pentru cea mai bună actriţă, la Târgu Mureş. De asemenea, în 2007, piesa lui Cornel Udrea câştiga Premiul pentru cel mai bun text, la Festivalul de Dramaturgie Contemporană Stockholm - Suedia. În ultimii ani, spectacolul s-a jucat pe scenele din Cluj Napoca, Târgu Mureş, Suceava, Bacău, Galaţi, Craiova.