Miroase a suspendare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Miroase a suspendare

Eveniment 01 Septembrie 2010 / 00:00 924 accesări

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, ieri, după întâlnirea cu parlamentarii social-democraţi, că şeful statului, Traian Băsescu, trebuie să fie sancţionat cu suspendarea din funcţie şi „întoarcerea la oameni“ dacă îşi încalcă îndatoririle. Ponta a făcut, în acest fel, prima declaraţie explicită privind suspendarea şefului statului, el evitând să se pronunţe asupra acestui subiect de-a lungul timpului. „Bătăliile cele mai vizibile, esenţiale, le vom da în această toamnă, în Parlament. Ceea ce vom putea să schimbăm cu adevărat vom schimba în Parlament: trebuie să dăm jos Guvernul Boc, să spijinim un guvern care să oprească aceste măsuri ale Guvernului Boc şi să pregătească alegerile anticipate“, a spus Ponta. Întrebat dacă s-a referit la o eventuală suspendare a şefului statului, în cazul în care Traian Băsescu nu va respecta voinţa Parlamentului, Ponta a precizat că nu a ascuns niciodată acest lucru. „Dacă Traian Băsescu îşi încalcă îndatoririle de preşedinte - şi îndatorirea sa principală este aceea de a nu crea crize politice, ci de a opri crizele politice - trebuie să fie sancţionat şi sancţiunea pentru un preşedinte este suspendarea şi retrimiterea la votul cetăţenilor“, a subliniat Ponta. În opinia sa, lui Traian Băsescu îi este frică de „întoarcerea la oameni“, deşi el este cel care a promovat acest lucru. „Băsescu ne-a tot vorbit de întoarcerea la oameni, acum văd că îi este foarte frică de oameni şi poate îl întoarcem noi la oameni până la urmă“, a spus Ponta.

Pe de altă parte, în contextul în care PSD ar câştiga viitoarele alegeri, preşedintele CN al PSD, Adrian Năstase, este de părere că Victor Ponta trebuie să se pregătească să devină premier. Întrebat dacă declaraţia sa a fost, de fapt, adresată liberalilor, Năstase a precizat că, întrucât PNL a deţinut funcţia de premier sprijinit de PSD, este normal ca, pe viitor, PSD să propună candidatul de premier. „Liberalii au avut o experienţă care le-a plăcut foarte tare, aceea în care au avut premier timp de doi ani în coaliţia cu PDL, în barter cu faptul că au spijinit alegerea lui Băsescu ca preşedinte. După aceea, cu doar 18%, cât aveau în Parlament, au avut postul de premier în condiţiile în care PSD i-a sprijinit în Parlament. Sigur, este o chestiune de principiu, că până la urmă discutăm despre pielea ursului din pădure“, a spus Năstase. Dacă despre postul de premier Năstase s-a gândit deja la un candidat, nu acelaşi lucru s-ar putea spune şi despre cel de preşedinte. El a afirmat că dacă nu vor fi alegeri prezidenţiale luna viitoare sau anul viitor, ci peste patru ani, PSD va avea timp să găsească soluţia potrivită. În legătură cu părerile împotriva colaborării cu PNL, exprimate luni în cadrul CExN al PSD, Năstase a explicat că PSD este un partid mare, în care oamenii au experienţe diferite în relaţia cu PNL, mai ales cei care vin din teritoriu, unde „lucrurile nu sunt întotdeauna foarte simple şi unde nu întotdeauna s-au găsit soluţiile cele mai bune de colaborare“.



12