Miron Cozma şi-a lansat partidul la Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ieri,

Miron Cozma şi-a lansat partidul la Constanţa

Politică 17 Martie 2012 / 00:00 632 accesări

Liderul minerilor din Valea Jiului Miron Cozma şi-a lansat ieri partidul şi la Constanţa. Într-un mic restaurant, câţiva membri „de vază“ ai partidului au vorbit despre lansarea unui partid despre care spun că datează din 1893. Cu o vechime colosală, Partidul Social Democrat Muncitoresc (PSDM) îl va susţine pe Cozma pentru alegerile prezidenţiale ce urmează peste doi ani, acesta afirmând că doreşte schimbarea statului român din temelii, începând cu numele ţării. Foarte încrezător, Cozma a explicat că intenţionează să schimbe numele ţării din România în Dacia. Probabil că, plecând cu astfel de idei, liderul PSDM nu va avea foarte mulţi susţinători. Chiar şi aşa, Cozma a spus că, la nivel naţional, formaţiunea politică are 27.000 de membri, cu toate că nu ştie exact câţi membri are partidul la Constanţa. Asta probabil pentru că la Constanţa partidul nu are preşedinte încă. Cu toate acestea, el spune că ar exista un candidat la Primăria Constanţa la următoarele alegeri. Înverşunat nevoie mare, Cozma a vorbit despre schimbările pe care le-ar face el în fiecare domeniu, ceea ce i-a determinat şi pe colegii săi de partid să aţipească. El a spus chiar că are o listă „neargă“, pe care sunt trecuţi aproape 26.000 de oameni, în fruntea listei aflându-se foştii şefi de stat, actualul preşedinte, guvernatorul BNR şi regele Mihai.



12