Miron Cozma vrea la Cotroceni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Vrabia mălai visează…

Miron Cozma vrea la Cotroceni

Politică 17 Octombrie 2011 / 00:00 351 accesări

Partidul Social Democrat al Muncitorilor fondat de Miron Cozma va fi lansat în curând. Fostul Luceafăr al Huilei susţine că va intra în campaniile electorale din 2012 şi 2014 şi nu exclude nici funcţia de preşedinte. El a declarat la un post de televiziune că şi-a înfiinţat partidul pentru că românii îl vor preşedinte. “Ortacii vor fi cu mine. Eu mi-am dat 11 ani de libertate pentru muncitori, nu pentru corupţii din sistemele politice. Am avut mare satisfacţie să se scandeze Cosma preşedinte de Bobotează, am avut surpriza la Alba să se scandeze Cosma preşedinte. Nu eu îmi doresc, sunt români care doresc o schimbare reală pentru că nu sunt mincinos, nu le promit 20.000 de euro ca Diaconescu sau să trăiţi bine ca Băsescu. Le promit românilor că vor munci, pentru că e dezechilibru”, a spus Cozma. El spune că partidul său a fost făcut din pensia lui şi “banii unor amărâţi”: “Nu veţi vedea feţe vechi, nomenclatură comunistă, fosţi preşedinţi, securişti, foşti miniştri, foşti parlamentari. E un partid real al oamenilor săraci. Vor fi primiţi toţi care vor să luptăm împotriva celor care ne-au furat”.

Taguri articol
PSD


12