Miron Mitrea ar putea fi eliberat condiționat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Miron Mitrea ar putea fi eliberat condiționat

29 Martie 2016 / 09:25 613 accesări

Magistrații Judecătoriei Medgidia au comunicat decizia de eliberare condiționată a lui Miron Mitrea, după ce în ședința din 28 martie au fost analizate trei cereri reunite, depuse de avocatul fostului ministru al Transporturilor.

Conform minutei încheiată luni, de Judecătorie, au fost admise cererile reunite privind liberarea condiționată a condamnatului Mitrea Miron Tudor și se dispune punerea în libertate, din Penitenciarul Poarta Albă, Județul Constanța. Decizia nu este definitivă, putând fi contestată în termen de trei zile de la comunicare.

În urmă cu aproape două săptămâni, Curtea de Apel Constanța a respins ultima cerere de eliberare condiționată formulată de Miron Mitrea.

Miron Mitrea a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție, în anul 2015, la doi ani de închisoare cu executare, pe baza rechizitoriului DNA, fiind acuzat de luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale, în legătură directă cu infracțiunea de corupție, uz de fals.

În același dosar a fost trimisă în judecată Irina Jianu, fost inspector de stat, șef adjunct la Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC), ulterior inspector general de stat în construcții la ISC, aceasta fiind acuzată de dare de mită, folosirea cu rea-credință a bunurilor societăților comerciale într-un scop contrar intereselor acestora, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată.

De asemenea, a fost trimis în instanță Nicolae Popescu, fost arhitect-șef la Primăria Voluntari, acuzat de fals material în înscrisuri oficiale și favorizarea infractorului, ambele în legătură directă cu infracțiunile de corupție.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 2001-2002, Miron Mitrea ar fi primit de la Irina Jianu foloase necuvenite în cuantum de 927 420 de lei în schimbul numirii și menținerii acesteia în funcția de inspector-șef adjunct și inspector-șef al ISC.

DNA afirmă că această sumă reprezintă contravaloarea lucrărilor de construcții, amenajare și dotare efectuate cu titlu gratuit și în lipsa unor contracte de antrepriză sau subantrepriză de SC Conimpuls SA Bacău, SC Vertcon SA Bacău, SC Durimpuls SRL Bacău și SC Regal Glass SRL Bacău la un imobil din județul Ilfov, proprietatea mamei lui Miron Mitrea.



12