Fostul ministru al Transporturilor, Miron Mitrea, a ajuns, ieri dimineaţă, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). După doar 15 minute de discuţii cu procurorii anticorupţie, Mitrea a declarat presei că i s-au prezentat învinuirile: \"A mai început o dată dosarul din 2006. Este vorba de dosarul ...
Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat ieri, referindu-se la cooptarea lui Adrian Năstase şi Miron Mitrea în structurile de campanie ale PSD, că partidul a luat o decizie constructivă. În opinia sa, \"şi unul şi celălalt au acumulat o experienţă utilă”. “Nu se schimbă ...
Năstase şi Mitrea, cooptaţi de conducerea PSD în pregătirea partidului pentru alegeri Pe agenda şedinţei de ieri a Comitetului Executiv (CEx) al PSD au figurat discuţii despre ipoteza declanşării alegerilor anticipate şi pregătirea Consiliului Naţional. Liderul partidului, Mircea Geoană, i-a informat ...
Podul IPMC, situat pe centura municipiului Constanţa, ar putea fi închis în orice moment, din cauza stadiului avansat de degradare în care se află. Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că municipalitatea nu mai poate executa lucrări de reparaţii, întrucît în ...
După ce, marţi, a semnat decretul prin care ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, a fost numit interimar la conducerea Justiţiei, preşedintele Traian Băsescu i-a adresat ieri acestuia prima sa solicitare: să declanşeze procedurile legale pentru urmărirea penală a foştilor miniştri Adrian Năstase, Miron ...
Preşedintele PC, Dan Voiculescu, a organizat ieri o nouă conferinţă de presă, care s-a dorit a fi o replică la afirmaţiile şefului DNA, Daniel Morar. El a respins acuzaţiile care i se aduc lui şi fiicei sale, Camelia, de către procurorii anticorupţie, arătînd că grupul Grivco nu are nicio legătură cu ...
Performanţele organizaţiei judeţene Constanţa a PSD din ultimii ani au determinat conducerea centrală a partidului să mărească reprezentativitatea filialei în structurile centrale ale formaţiunii politice. Delegaţii care au participat ieri la Conferinţa Judeţeană Extraordinară a PSD Constanţa, la care ...
Secretarul general al PSD, Miron Mitrea, a declarat ieri, la Conferinţa Judeţeană Extraordinară a filialei constănţene a partidului, că haosul prezent la nivelul arcului guvernamental este unic în istoria României. „Nu a existat în istorie un moment mai confuz ca acesta în politica românească. PSD a ...
Purtătorul de cuvînt al PSD, senatorul Cristian Diaconescu, a declarat sîmbătă, la Constanţa, într-o conferinţă de presă, că atitudinea reprezentanţilor UDMR faţă de Ziua Naţională a României este sfidătoare şi reprezintă o mare greşeală. De 1 Decembrie, UDMR a depus, la statuia lui Avram Iancu ...
Liderul PSD Mircea Geoană şi-a depus ieri dosarul la Comisia specială de primire şi înregistrare a candidaturilor pentru Congresul extraordinar al PSD din 10 decembrie, comisie condusă de deputatul Tudor Mohora. Geoană şi-a depus candidatura pentru funcţia de preşedinte al partidului. Potrivit unei reguli de ...
Actualul purtător de cuvînt al PSD, senatorul de Constanţa Cristian Diaconescu, şi-a depus, ieri, dosarul de candidatură pentru funcţia de vicepreşedinte al PSD. El va candida pentru una dintre cele şapte funcţii de vicepreşedinte pe domenii de specialitate, cea responsabilă cu relaţiile internaţionale ...
După primăvara zecilor de mii de şoferi scoşi pe străzile marilor oraşe, activitatea de taximetrie din România a fost împărţită în două tabere. Pe de o parte patronii marilor companii şi liderii sindicatelor din taximetrie care îşi văd astfel puse în pericol afacerile de milioane de euro, pe de alta ...
După primăvara zecilor de mii de şoferi scoşi pe străzile marilor oraşe, activitatea de taximetrie din România a fost împărţită în două tabere. Pe de o parte patronii marilor companii şi liderii sindicatelor din taximetrie care îşi văd astfel puse în pericol afacerile de milioane de euro, pe de alta ...
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a anunţat, ieri, după şedinţa Biroului Permanent Naţional (BPN), că formaţiunea sa va lansa în dezbatere publică, în această săptămînă, propriile propuneri asupra legilor siguranţei naţionale, pentru că “social-democraţii nu doresc să devină prizonierii ...
Nici liderul PSD Mircea Geoană nu l-a iertat ieri pe şeful statului. La şcoala de vară de la Vatra Dornei, a cărei temă este "Alternativa social-democrată, provocări pentru PSD în România europeană”, liderul social-democrat a vorbit din nou, în termeni duri, despre conflictul dintre primii oameni din ...
Lansarea candidaturii candidatului PSD la Primăria Corbu, Eugen Bobeş, a avut loc sîmbătă, în centrul localităţii, în prezenţa preşedintelui partidului, Mircea Geoană, a secretarului general al PSD, Miron Mitrea, a preşedintelui PSD Constanţa, primarul Radu Mazăre, şi a vicepreşedintelui PSD ...