Mironescu, lider PD-L în municipiul Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mironescu, lider PD-L în municipiul Constanţa

Politică 29 Decembrie 2007 / 00:00 1023 accesări

Organizaţia municipală Constanţa a PD-L şi-a desemnat, vineri, conducerea. Conform protocolului încheiat între PD şi PLD înainte de fuziunea prin absorbţie, la Constanţa, liderii noii formaţiuni politice provin din fostul PD. La municipiu, în funcţia de preşedinte a fost ales deputatul Laurenţiu Mironescu. Preşedintele PD-L a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că în baza protocolului de comasare prin absorbţie dintre PD şi PLD, pentru posturile de prim-vicepreşedinţi au fost numiţi fostul liberal democrat Victor Fiacescu şi Dănuţ Moisoiu (fost PD). Biroul Permanent Local Constanţa are în compunere 29 de membri, dintre care 18 posturi au revenit PD, iar 11, PLD. Mironescu a precizat că după decizia luată la nivel naţional, de comasare a celor două partide, nu au existat semnale de nemulţumire din partea membrilor sau, chiar dacă au existat, acestea nu au fost notabile. Mironescu a mai spus că va fi candidatul PD-L Constanţa pentru Primăria muncipiului Constanţa, lansarea oficială a candidaturii sale urmînd să aibă loc la mijlocul lunii ianuarie.

Taguri articol


12