Tradiţiile româneşti specifice de Paşte s-au cam pierdut în zona Dobrogei. Ele nu mai au aceeaşi valoare pentru oameni, aşa cum se întâmpla odată. Aceste obiceiuri nu se mai respectă nici măcar în mediul rural, darămite în mediul urban, deşi specialiştii în arta populară nutresc speranţa că obiceiurile nu sunt uitate de bătrânii noştri. Pe uliţele satelor nu se mai simte mirosul de cozonac abia scos din cuptor, aşa cum mărturisesc bătrânii că se întâmpla odinioară. Când copiii îşi vedeau de joaca lor, iar adulţii nu aveau grija zilei de mâine. S-au dus demult acele zile şi se pare că, odată cu ele, şi cele mai multe obiceiuri tradiţionale.

BĂTRÂNII ŞI TELEVIZIUNEA Încercarea noastră de a găsi o familie de bunici cu origini în satele dobrogene de la Dunăre care ar fi putut să ne povestească mai multe despre obiceiurile şi tradiţiile specifice zonei de sud-est a ţării s-a dovedit a fi un mare eşec. Cei mai mulţi primari cu care am stat de vorbă ne-au mărturisit că până şi bătrânii s-au modernizat şi nu mai stau să piardă timpul până se face cozonacul pe vatră, cel care, de obicei, nu lipseşte de pe nicio masă creştinească şi la nicio sărbătoare. De exemplu, primarul din Aliman, Gheorghe Topalu, în încercarea sa de a ne ajuta să realizăm un reportaj legat de tradiţiile pascale, a descoperit mâhnit că, de mai mulţi ani, ei nu le mai respectă şi s-au adaptat vremurilor actuale. „De când au televiziune prin cablu, bătrânii au descoperit că îşi pot cumpăra produsele specifice de Paşte direct de la supermarket şi nu se mai îngrijesc să şi le facă în casă. Nici ouăle nu le mai fac în Joia Mare. Ei spun că, probabil, sâmbătă vor înroşi câteva ouă. Nu se mai simte acea bucurie cu venirea sărbătorilor aşa cum era pe vremea când eram copil”, a spus, dezamăgit, primarul. Nici alţi colegi ai săi n-au avut prea mare succes în găsirea unei familii care să respecte întocmai tradiţiile. Primarul din Istria, Ioan Herdean, a spus că a purtat discuţii cu preotul satului şi împreună au realizat că nici la ţară nu se mai înroşesc ouă în Joia Mare, iar primarul din Hârşova, Tudor Nădrag, a spus că bătrânii din ziua de azi nu se mai gândesc la tradiţii, ci grija lor este să aibă ce pune pe masă.

CINE MAI ŢINE POST ŞI CINE NU? Un alt obicei care s-a pierdut şi el odată cu trecerea timpului îl reprezintă postitul! Şi nu doar de Paşte sau de Crăciun, ci în orice altă zi când zice legea bisericească. Puţini dintre noi îşi iau acest angajament al cărui singur rol este de a ne apropia de Dumnezeu. Bătrânii sunt împovăraţi de ani şi de boli. Dacă nu pot urma exerciţiul alimentar, ei sunt sfătuiţi de feţele bisericeşti să postească cu ochii şi să nu se uite la televizor şapte ore pe zi. Coordonatorul Centrului Eparhial al Tinerilor din cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, părintele Cezar Axinte, a spus că postul este o asceză cu care părinţii trebuie să-şi înveţe de mici copiii. „Dacă copiii nu reuşesc să renunţe la un sacrificiu mic, precum este mâncarea, nu vor reuşi să renunţe nici la o tentaţie mare. Dar dacă au acest exerciţiu, chiar dacă mai cad, îl vor folosi şi la tentaţii mai mari când vin adolescenţa şi pubertatea (droguri, băutură)”, a declarat părintele.

SE ZICE CĂ ESTE BINE CA CEL PUŢIN FEMEILE SĂ ŢINĂ POST NEGRU ÎN VINEREA MARE, PENTRU SPORUL CASEI ŞI SĂNĂTATEA ÎNTREGII FAMILII. TOT ATUNCI NU ESTE VOIE SĂ SE COASĂ SAU SĂ SE SPELE, CI DOAR SĂ SE GĂTEASCĂ

CURĂŢENIA SUFLETULUI ŞI A LOCUINŢEI Şi totuşi, sunt cel puţin două obiceiuri pe care, oricât de sărac sau bogat ai fi, le respecţi pentru că pur şi simplu fac parte din legea firii. În orice locuinţă, membrii familiei fac curăţenie pentru a întâmpina marea sărbătoare cu casa curată şi merg la biserică în noaptea de Înviere. Aşa se întâmpla pe vremea bunicii în mediul rural şi specialiştii în arta populară spun că aşa se întâmplă şi în ziua de azi. Muzeograf în cadrul Muzeului de Artă Populară Constanţa, Ioana Tompe a spus că, în general, în perioada sărbătorilor, oamenii se îngrijesc să-şi primenească sufletul, spaţiul de locuit şi să refacă legăturile sociale. Cea mai importantă perioadă dinaintea sărbătorii este Săptămâna Mare. Atunci, femeile începeau să scoată din lada de zestre cele mai bune ţesături şi ştergare, cu care aveau obiceiul să-şi împodobească odaia curată a locuinţei. „Pe timpuri se folosea termenul „a împodobi“, şi nu „a decora“, pentru că se considera că podoabele întăresc locul cu forţa simbolurilor. În lumea satului nu se face referire la „a decora“, pentru că, în accepţiunea celor din mediul rural, nu există obiecte decorative”, a declarat muzeograful. Ea a completat că interiorul ţărănesc de sărbătoare din Dobrogea conţine simboluri cu o anumită semnificaţie în lumea satului. Oul este simbolul naşterii cosmosului şi al mormântului lui Iisus Hristos, iar crucea se cosea pe ştergarele cu care se împodobesc icoanele în perioada sărbătorilor. Un alt simbol specific este pasca. Aceasta este o coptură rituală cu mare însemnătate. Cel de-al patrulea simbol este mielul. El este simbolul sacrificiului făcut de Mântuitor, care a murit pe cruce.

CE FACI ŞI CE NU FACI DE PAŞTE?! În Dobrogea, bătrânii obişnuiau ca după Paşte să păstreze un ou roşu la icoană. Se spunea că, dacă oul nu se strica, familia respectivă era apărată de rele şi avea noroc tot anul. Totodată, tot după Paşte, la noi se practicau obiceiuri cu funcţie de asigurare a prosperităţii şi apărării de rele: se puneau coji de ouă roşii la cuibarele găinilor, în pământ - la pomii fructiferi, în apropierea gardului şi se aşezau la streaşina casei pentru protecţia de fulgere. Un alt obicei era de a merge la mormintele străbunilor şi de a face curăţenie, pentru a-i pregăti pentru Paşte. Se spunea că, în noaptea de Înviere, morţii se ridicau pentru a participa la sărbătoare. Totodată, în Săptămâna Mare, la mâncare nu se folosesc oţetul şi untdelemnul, pentru că oţet a fost presărat pe rănile Mântuitorului pentru a-i spori caznele, iar apoi Fecioara Maria l-a uns cu untdelemn pentru a-i linişti durerile.

Tincturi naturale pentru vopsit ouă

Muzeografii spun că elemente specifice satului dobrogean se mai regăsesc în unităţi administrativ-teritoriale precum Ostrov, Oltina, Băneasa, Rasova, Aliman, Seimeni, Ciobanu sau Hârşova, pentru că centrul Dobrogei, linia mării, nordul şi sudul au fost colonizate de alte populaţii din alte zone. Spre deosebire de zona Bucovinei, la noi, în Dobrogea, nu s-a practicat meşteşugul încondeierii ouălor, în schimb se obişnuia să fie puse pe mese merişoare: ouăle vopsite în roşu. Ineditul merişoarelor era că se foloseau frunze de leuştean, pătrunjel, trifoi, cucută sau foi de ceapă - pentru nuanţe de cărămiziu, pentru a îmbrăca ouăle şi erau puse într-un material textil, iar apoi în vopsea roşie. În zona unde erau plantele respective, rămânea albă suprafaţa oului. Un alt obicei care s-a păstrat până la jumătatea secolului al XIX-lea era ca ouăle să fie vopsite din fierturi din plante şi nu se foloseau coloranţi chimici, aşa cum se folosesc azi. De exemplu, culoarea galbenă se extrăgea din coji de ceapă uscată, flori de rapiţă, păpădie, sunătoare şi soc, culoarea albastră se obţinea din flori de viorele, culoarea verde se obţinea din frunze de nuc, coajă de arin, din măr pădureţ sau floarea-soarelui, culoarea roşie se obţinea din flori de sovârf, frunze de corn, coajă de prun şi măceş, iar nuanţele de negru se obţineau din fructe coapte din boz, coaja verde a fructelor de nuci şi coajă de arin. Aceste reţete tradiţionale sunt extrase dintr-un volum al lui Artur Gorovei, un cercetător al folosirii plantelor pentru vopsirea ouălor şi a ţesăturilor. Specialiştii populari dobrogeni spun că aceste plante erau strânse din timpul anului, se uscau şi se făceau ceaiuri foarte concentrate şi consistente, apoi se adăuga oţetul pentru fixare sau piatră acră şi se obţineau aceste culori.

Sărbătoarea Paştelui, veche de 2.000 de ani

Sărbătoarea Paştelui este veche de 2.000 de ani. Preoţii spun că ea se realizează în fiecare dintre noi în fiecare an şi în fiecare duminică, pentru că liturghia este parcursul de la naştere până la moarte şi înviere. „Viaţa unui om se măsoară între certificatul de naştere şi cel de deces! Între aceste două avem parte de facturi şi oferte de tot felul în cutia poştală! Sensul vieţii este de a arde ca o lumânare. Ea produce lumină, căldură, bucurie şi pace. Arde pentru ceilalţi şi de la ea se pot aprinde miliarde de lumânări fără să se consume flacăra”, a declarat părintele Cezar Axinte.