Preşedintele CNSLR Frăţia Covasna, Vasile Neagovici, consideră că ar fi benefică unirea mişcărilor sindicale într-o singură confederaţie, care să reprezinte interesele salariaţilor, în loc să fie mai multe şi cu diferite acţiuni şi opinii. Vasile Neagovici a declarat, ieri, că o unificare a mişcărilor sindicale ar duce la înfiinţarea unei singure confederaţii sau a două, cu peste un milion de salariaţi, care ar avea o mai mare influenţă şi putere. Unificarea nu ar fi însă posibilă deocamdată, spune liderul sindical, întrucât există interese inclusiv politice. \"Sunt interese politice, iar actuala guvernare, care nu acceptă dialogul social şi face consultări de faţadă, susţine o asemenea fărâmiţare prin unii jucători pe piaţa sindicală\", a susţinut Neagovici. De asemenea, există şi interese economice, a mai afirmat liderul CNSLR Covasna, el amintind de patrimoniul sindical, care nu a fost reglementat. În prezent, a completat Neagovici, există o concurenţă neloială şi o solicitare ar fi modificarea legii reprezentativităţii.