Premiera filmului ”Homecoming” a avut loc fără ca interpreta rolului principal să fie prezentă. Mischa Barton a ajuns la spital după ce ea însăşi a cerut ajutorul poliţiştilor, fiind internată la Psihiatrie. Oamenii legii au refuzat să dezvăluie despre ce a fost vorba exact, limitîndu-se la anunţul că starul are probleme de sănătate. Mischa Barton, în vîrstă de numai 23 de ani, a fost transportată la Spitalul Cedars-Sinai, în aceeaşi secţie în care s-a aflat, anul trecut, Britney Spears. Potrivit legilor californiene, autorităţile au voie să interneze pentru 72 de ore, fără consimţămîntul respectivului, orice persoană care prezintă pericol pentru sine sau pentru cei din jur. După cum au dezvăluit sursele, actriţa ar fi încercat să se sinucidă. “S-a confruntat cu o sumedenie de probleme personale în ultima vreme”, a spus un prieten al vedetei, în timp ce Austin Stark, producătorul filmului recent lansat, a subliniat: ”Este păcat că nu ne-am putut bucura de sprijinul ei pentru noua producţie şi că nu a fost aici, dar sperăm că se va face bine. În primul rînd vrem să o vedem din nou sănătoasă”.
Dacă iniţial internarea s-a făcut fără consimţămîntul pacientei, acum, Mischa Barton rămîne mai departe pe mîna medicilor, la recomandarea doctorului ei personal. Cel mai probabil, actriţa va urma un tratament de dezintoxicare, pentru că se pare că vechile probleme revin. Anul trecut, Mischa Barton a fost condamnată la 36 de luni de închisoare cu suspendare şi la frecventarea cursurilor de educaţie împotriva abuzului de alcool pentru că a condus beată şi sub influenţa drogurilor. A promis atunci că va demonstra tribunalului seriozitatea ei şi va urma o cură de dezintoxicare.