Un polițist de frontieră constănțean a fost rănit, ieri, în timpul unei misiuni. Omul legii făcea parte dintr-o echipă ce a prins în flagrant un grup de contrabandiști de țigări, în timp ce tranzacționau 10.000 de țigări. În timpul desfăşurării acţiunii, unul dintre poliţiştii de frontieră aflaţi în misiune a fost acroşat de autoturismul condus de unul dintre suspecţi, în mod intenţionat. Un alt poliţist de frontieră a tras un foc de avertisment şi alte șapte spre pneurile autoturismului în cauză. Polițistul lovit intenționat cu mașina a fost dus la spital pentru îngrijiri medicale. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, care îi cercetează pe suspecți pentru ultraj, tentativă de omor şi fugă de la locul accidentului.