Ieşită din zona locurilor retrogradabile după o serie de trei succese consecutive, FC Farul Constanţa joacă sâmbătă, în deplasare, de la ora 11.00, o carte importantă în lupta pentru menţinerea în liga secundă. Constănţenii se deplasează în fieful Unirii Slobozia, în etapa a 27-a, iar un succes ar însemna, în mare parte, evitarea retrogradării. Sarcina elevilor lui Ion Răuţă se anunţă însă extrem de dificilă, din cauza numeroaselor absenţe din tabăra grupării de pe litoral, dar şi a situaţiei echipei gazdă, intrată în hora retrogradării după rezultatele slabe înregistrate în retur.
„Nu ne gândim la egal, mergem doar cu gândul la victorie. Chiar şi aşa, nici trei puncte la Slobozia nu ne scapă de emoţii pe final de campionat. Sunt opt echipe înşirate pe distanţa a doar şase puncte, iar două înfrângeri consecutive te pot trimite pe ultimul loc”, a spus Răuţă. Cu o defensivă decimată de absenţe, tehnicianul constănţean are parte şi de o veste bună, fundaşul Constantin Bumbac fiind apt de joc, după ce şi-a ispăşit etapa de suspendare cauzată de cumulul de cartonaşe galbene.
Echipa probabilă de start a Farului: V. Neagu - Băjan, Bumbac, I. Popescu, Drugă - Călinţaru, Sg. Popescu, Săceanu, Ghenciu - S. Chiţu, Ivanovici.
Vineri seara, fanii constănţeni au organizat un nou miting menit să sensibilizeze opinia publică în privinţa situaţiei delicate în care se află clubul de pe litoral. Este a patra acţiune de acest gen desfăşurată de suporterii Farului în ultimele două săptămâni, principala cerinţă fiind adresată fostului patron, Gheorghe Bosînceanu, căruia i se solicită să renunţe la datoria de un milion de dolari pe care o are de recuperat de la FC Farul.