Misiune dificilă pentru Halep în optimi la Wimbledon

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp / Circuitul WTA

Misiune dificilă pentru Halep în optimi la Wimbledon

Sport 03 Iulie 2016 / 13:56 572 accesări
Simona Halep încearcă să repete performanţa din urmă cu doi ani, când a ajuns până în semifinale la Wimbledon

Simona Halep încearcă să repete performanţa din urmă cu doi ani, când a ajuns până în semifinale la Wimbledon

Tenismena constănţeană Simona Halep, locul 5 WTA şi cap de serie nr. 5, a rămas singura reprezentantă a României pe tablourile de simplu de la Wimbledon, al treilea turneu de Mare Şlem al anului, după ce s-a calificat în optimile de finală, învingând-o clar sâmbătă pe olandeza Kiki Bertens, locul 28 WTA şi cap de serie nr. 26, semifinalistă la Roland Garros, cu scorul de 6-3, 6-4. „Sunt foarte fericită, e aşa frumos să joci pe terenul central de aici! A fost o zi incredibilă pentru mine. Am jucat un tenis bun şi sunt bucuroasă că am reuşit să închid meciul în două seturi. Ea a servit foarte puternic, dar am fost capabilă să returnez solid. Am jucat inteligent şi agresiv”, a spus sportiva în vârstă de 24 de ani, adăugând că se simte foarte bine din punct de vedere fizic: “Am avut dureri la tendonul lui Ahile înaintea turneului, dar acum pot spune că sunt OK! Câteodată mai simt un disconfort acolo, dar la acest meci m-am simţit sută la sută bine”.

Halep va avea însă o misiune mult mai dificilă luni, în sferturile de finală, unde se va duela cu americanca Madison Keys, locul 9 WTA şi cap de serie nr. 9, care nu a pierdut niciun meci pe iarbă în acest sezon. Cele două s-au mai întâlnit în două rânduri, în urmă cu doi ani, scorul fiind egal, 1-1. Americanca s-a impus la Sidney, cu scorul de 6-1, 6-4, în timp ce constănţeanca a câştigat la Roma, cu scorul de 5-7, 6-0, 6-1. “Keys este o jucătoare solidă, cu un serviciu foarte puternic. Are încredere mare, pentru că a câştigat un turneu pe iarbă. Suprafaţa asta cred că i se potriveşte cel mai mult, dar şi eu joc un tenis destul de bun pe suprafaţa asta. Mă aştept la un meci foarte greu. Trebuie să mă duc şi să îmi fac treaba cât de bine pot eu”, a declarat Halep.

La dublu feminin, Irina-Camelia Begu şi Raluca Olaru au cedat în runda inaugurală, în faţa cuplului format din olandeza Kiki Bertens şi suedeza Johanna Larsson, cap de serie nr. 16, cu scorul de 6-3, 6-4. În schimb, la dublu masculin, Florin Mergea şi indianul Rohan Bopanna au acces în optimile de finală, trecând în turul secund de dublul format din Andrej Martin (Slovacia) şi Hans Podlipnik-Castillo (Chile), cu scorul de 7-5, 6-2. Perechea româno-indiană, care şi-a asigurat un cec în valoare de 25.000 de euro şi 240 de puncte ATP, se va lupta pentru un loc în sferturi cu învingătorii din meciul care opune perechile Henri Kontinen (Finlanda) / John Peers (Australia), cap de serie nr. 10, şi Marcin Matkowski (Polonia) / Leander Paes (India).

Duminică seara, Mergea va evolua în primul tur al probei de dublu mixt, unde face pereche cu austriaca Tamira Paszek, cei doi întâlnind dublul format din Artem Sitak (Noua Zeelandă) şi Laura Siegemund (Germania). Tot duminică va juca la dublu mixt şi constănţeanul Horia Tecău, alături de americanca Coco Vandeweghe. Favoriţi nr. 3, cei doi au acces direct în turul secund, unde vor da piept cu dublul columbian alcătuit din Juan Sebastian Cabal şi Mariana Duque-Marino.

Actuala ediţie de la Wimbledon a oferit însă un mare şoc în întrecerea masculină de simplu, sârbul Novak Djokovic, liderul clasamentului mondial şi campionul en-titre, fiind eliminat în turul al treilea de americanul Sam Querrey, cu scorul de 7-6 (8/6), 6-1, 3-6, 7-6 (7/5).

Citeşte şi:

Calificare fără probleme pentru Halep în optimi la Wimbledon

Halep, pregătită pentru duelul cu Bertens de la Wimbledon

Halep, în turul al treilea la Wimbledon

Sorana Cârstea, eliminată în primul tur la Wimbledon

Taguri articol


12