Misiune dificilă pentru Halep la Wimbledon

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Misiune dificilă pentru Halep la Wimbledon

Sport 18 Iunie 2011 / 00:00 765 accesări

LA O VICTORIE DE... SERENA WILLIAMS. Jucătoarele şi jucătorii români de tenis şi-au aflat vineri adversarii din primul tur al probelor de simplu de la Wimbledon, al treilea turneu de Mare Şlem al anului, în urma tragerii la sorţi de la Londra. La feminin, constănţeanca Simona Halep (locul 57 WTA) a fost cea mai ghinionistă, urmând să o întâlnească în runda inaugurală pe Bojana Jovanovski (Serbia, 53 WTA). Cele două jucătoare s-au mai întâlnit până acum de două ori, la junioare, constănţeanca impunându-se clar în ambele dueluri. Dacă va reuşi să treacă în turul secund, sportiva în vârstă de 19 ani ar putea da piept cu Serena Williams, de cinci ori câştigătoare pe iarba londoneză. Alexandra Dulgheru (36 WTA), cea mai bine clasată dintre românce, a avut noroc la tragerea la sorţi şi va juca în primul tur contra necunoscutei Jill Craybas (SUA, 106 WTA), în timp ce Monica Niculescu (46 WTA) pare să aibă o misiune uşoară în disputa cu Sybille Bammer (Austria, 144 WTA). Nici Sorana Cârstea (81 WTA) nu a fost ocolită de şansă, având drept adversară în primul tur pe Pauline Palmentier (Franţa, 75 WTA). Intrată în premieră pe tabloul principal, Irina Begu are o sarcină dificilă, întâlnind-o în primul tur pe Flavia Pennetta, (Italia, 21 WTA, favorită nr. 21).

La masculin, singurul român de pe tabloul principal, Victor Hănescu (62 ATP), va juca în primul tur cu Jaroslav Pospisil (Cehia, 125 ATP). Dacă va accede în următoarea fază a competiţiei, românul îl poate întîlni în manşa secundă pe americanul Andy Roddick (SUA, 10 ATP, favorit nr. 8). Cel mai interesant meci din primul tur al turneului de la Londra va fi duelul dintre John Isner (SUA, 46 ATP) şi Nicolas Mahut (Franţa, 99 ATP). Cei doi jucători s-au întîlnit şi la ediţia de anul trecut, când au stabilit mai multe recorduri la finalul unui meci care s-a jucat pe durata a trei zile, iar scorul în setul decisiv a fost 70-68 pentru Isner.

TECĂU, ÎN FINALĂ. Finalist în proba de dublu de la Wimbledon anul trecut, constănţeanul Horia Tecău a plecat perfect în actualul sezon pe iarbă. După ce a jucat în sferturi la Queens, sportivul în vârstă de 26 de ani s-a calificat, alături de partenerul său, în finala de la s’Hertogenbosch, în Olanda, competiţie dotată cu premii în valoare totală de 450.000 de euro. Cei doi, care au câştigat anul trecut turneul olandez, au acces în ultimul act după ce au trecut, vineri, de olandezii Jesse Huta Galung şi Rogier Wassen, cu 6-2, 6-7, 10-7. Pentru accederea în finală, Tecău şi Lindstedt au asigurat un cec în valoare de 11.600 euro şi 150 puncte ATP.



12