Misiune dificilă pentru Viitorul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga a II-a, Seria 1, etapa a 7-a: DUNĂREA GALAŢI - VIITORUL CONSTANŢA

Misiune dificilă pentru Viitorul

Sport 09 Octombrie 2010 / 00:00 637 accesări

Clasată pe locul 5 în ierarhia Seriei I după disputarea primelor şase etape, Viitorul Constanţa întâlneşte sâmbătă, de la ora 11.00, în deplasare, pe Dunărea Galaţi, echipă care ocupă locul 10 în clasament. Diferenţa dintre cele două formaţii este însă de doar un punct în plus pentru Viitorul, astfel că este de aşteptat un meci extrem de echilibrat. Gazdele sunt extrem de redutabile pe teren propriu, chair dacă au pierdut una din cele trei întâlniri de până acum, 2-3 cu Steaua II Bucureşti, însă atunci “militarii“ au avut în componenţă mai mulţi jucători de la prima formaţie. „O partidă grea, pe terenul unei echipe care îşi vinde scump pielea, dar sperăm să câştigăm pentru că ar fi foarte bine pentru moralul nostru. Am avut un parcurs oscilant până acum şi este clar că ne dorim mai mult. Din fericire, o parte dintre jucătorii accidentaţi s-au refăcut, Vlas, Pantelie şi Hertu fiind apţi de joc. În privinţa lui Cârstocea şi Benzar, aceştia au revenit în noaptea de joi spre vineri în ţară după acţiunea lotului naţional under 19 şi au rămas la Galaţi“, a precizat preşedintele clubului constănţean, Paul Peniu. Partida va fi condusă de arbitrul FIFA Augustus Constantin (Rm. Vîlcea), ajutat la cele două linii de asistenţii Sebastian Gheorghe (Suceava) şi Ciprian Geambazu (Buşteni). Echipa probabilă a Viitorului: Vlas - Păcuraru, Rusu, I. Posteucă, Călin - Banoti, Larie, Cristocea - R. Lupu, Pantelie, Chiţu.



12