Optimişti în privinţa obţinerii dreptului de a promova în prima ligă din partea FRF, năvodărenii au drept ţintă ocuparea locului secund în clasamentului Seriei 1 a Ligii a II-a. Drept urmare, elevii lui Aurel Şunda şi-au propus să păstreze distanţa de cinci puncte faţă de principala contracandidată, Concordia Chiajna, şi după întâlnirea cu FC Botoşani, programată sâmbătă, de la ora 11.00, în deplasare, în etapa a 26-a. Misiunea oaspeţilor se anunţă însă dificilă, ţinând cont că nu se vor putea baza pe doi jucători extrem de importanţi, portarul Florin Olteanu, în continuare accidentat, şi golgeterul Sorin Chiţu, suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene. În plus, antrenorul grupării de pe litoral va trebui să ia loc în tribune, fiind suspendat după ce a fost eliminat de arbitru în etapa precedentă. Năvodărenii au plecat spre Botoşani încă de joi, făcând o escală la Piatra Neamţ, unde au şi efectuat un scurt antrenament. Tehnicianul năvodărean ar putea folosi următoarea formulă de start: Gordin - Bold, Fl. Popa, C. Dinu, A. Vlad - Olah, Dîlbea, V. Apostol, Vezan, Boroştean - Jianu.