Retrogradată în Grupei I a Zonei Euro-africane din Cupa Davis după un deceniu petrecut în elita tenisului mondial, România va da piept la sfârşitul acestei săptămâni, la Arenele “BNR” din Bucureşti, cu Ucraina, în turul al doilea al actualei ediţii. Pentru elevii căpitanului nejucător Andrei Pavel, care se pregătesc de două zile în capitală, disputa este decisivă, o victorie trimiţându-i în lupta pentru revenirea în Grupa Mondială. Pentru această întâlnire, fostul mare jucător constănţean i-a convocat pe Victor Hănescu (28 de ani, locul 39 în clasamentul ATP), Victor Crivoi (27 ani, 131 ATP), Horia Tecău (25 ani, 37 ATP la dublu), Marius Copil (19 ani, 315 ATP la dublu) şi Adrian Ungur (25 ani, 164 ATP). Din păcate, Crivoi s-a accidentat şi are şanse mici să joace împotriva Ucrainei, astfel că Pavel va trebui să se bazeze pe Ungur pentru meciurile de simplu. „Ungur este pentru prima dată la un astfel de eveniment, trece printr-o perioadă bună şi sper să fie la fel şi în meciurile cu Ucraina, care are o echipă foarte bună, cu trei jucători în prima sută. Ne bucurăm însă că numărul unu al lor nu a venit în România, dar, chiar şi aşa, ne va fi foarte greu”, a spus Pavel. „Mă bucur că am din nou ocazia să joc pentru echipa României. Va fi un meci greu, dar este unul important şi sper să fiu într-o formă bună. Ucraina are o echipă tânără şi îşi doreşte foarte mult victoria”, a declarat Hănescu. În proba de dublu, România se va baza pe constănţeanul Horia Tecău, care va face pereche cu Marius Copil. „Este cel mai bun an al meu. Sunt pe cea mai înaltă poziţie din carieră şi vin după două titluri cîştigate la dublu. Am mai multă încredere pentru meciurile viitoare, mai ales pentru cel de dublu, de sâmbătă. Sperăm să facem un meci bun şi să aducem un punct important pentru România”, a spus Tecău. De partea cealaltă, echipa Ucrainei va fi formată din Sergey Stahovski (24 ani, 66 ATP), Illya Marcenko (22 ani, 79 ATP), Ivan Sergeyev (22 ani, 172 ATP), Artem Smirnov (22 ani, 205 ATP la dublu) şi Sergei Bubka (23 ani, 278 ATP). Principalul absent este Olexandr Dolgopolov, în vârstă de 21 de ani, clasat pe locul 65 în clasamentul ATP. Tragerea la sorţi a partidelor este programată azi, de la ora 12.00. Meciurile se vor disputa vineri, sâmbătă şi duminică.