Anul 2015 se încheie cu o serie de evenimente foarte importante din punct de vedere științific. Agenția Spațială Europeană (ESA), în care România este membră din 2011, lansează, marți, 15 decembrie, misiunea „Principia”, ce presupune trimiterea astronautului european Tim Peake, a astronautului NASA Tim Kopra și a comandantului rus Yuri Malenchenko către Stația Spațială Internațională la bordul unei rachete Soyuz. Lansarea misiunii are loc la la ora 13.03, ora României. Dacă vreți să vizionați în direct momentul, puteți urmări, începând de la ora 12.00, site-ul ESA: http://www.esa.int/Our_Activities/Human_Spaceflight/Principia/Principia_live. La aceeași adresă, puteți viziona, de la ora 20.45, și conferința de presă de după lansare, în cadrul căreia puteți afla mai multe informații despre misiune. Tot în această săptămână, sateliții „Galileo” cu numerele 11 și 12 vor fi trimiși pe orbită la bordul unei rachete Soyuz de la aeroportul spațial european din Guyana Franceză. Evenimentul va avea loc joi, 17 decembrie, de la ora 13.51. Aceasta este cea de-a șasea lansare din cadrul întregului program de navigație prin satelit Galileo și cea de-a treia din acest an.
Citește și: