Misiune în “butoiul cu pulbere al Balcanilor”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Misiune în “butoiul cu pulbere al Balcanilor”

Justiție 04 Februarie 2009 / 00:00 497 accesări

După mulţi ani de aşteptare, nominalizarea Batalionului 307 Infanterie Marină Babadag pentru participarea la misiuni internaţionale a însemnat o mare bucurie pentru puşcaşii marini. După misiunea îndeplinită cu succes de primul detaşament din cadrul batalionului - misiunea Romanian Force National Detachment XVI (ROFND XVI), a venit şi rîndul detaşamentului ROFND XVII. În conformitate cu mandatul primit pentru şase luni, misiunile noastre sînt de patrulare, posturi de observare, puncte de control trafic, escortă şi acordare asistenţă medicală pentru populaţia locală. În principal, detaşamentul are ca responsabilitate paza şi apărarea unor enclave din zona de responsabilitate, cu scopul de a asigura un climat paşnic şi calm în zonă, pentru a garanta libertatea de mişcare pentru toţi localnicii, indiferent de apartenenţa la o naţionalitate sau alta. Zona noastră de responsabilitate este în general calmă, fără incidente sau conflicte interetnice majore. Chiar dacă misiunea în Kosovo nu prezintă acelaşi grad de pericol precum cea din Afganistan, mandatul nostru nu este aşa de liniştit precum pare, el suprapunîndu-se unor decizii politice care au creat o stare de tensiune în zonă. Ne referim la continuarea discuţiilor pe tema independenţei provinciei, schimbarea misiunii Naţiunilor Unite în Kosovo (UNMIK), cu misiunea Uniunii Europene (EULEX), schimbare care a provocat demonstraţii deloc paşnice apoi a fost înfiinţarea FSK (Forţa de Securitate Kosovară), o forţă de securitate interetnică, care este destinată în principiu preluării în timp a misiunilor KFOR. Şi această decizie a creat tensiuni în zonă, care au dus şi la incidente violente între localnici. Toate aceste decizii suprapuse peste un fond de conflict interetnic, care este probabil să nu dispară curînd, nu ne fac viaţa deloc uşoară. În plus, provincia încă mai luptă pentru formarea unei administraţii puternice care să pună capăt violenţelor, să creeze locuri de muncă, să lupte împotriva elementelor de crimă organizată, care sînt principala ameninţare în provincia Kosovo, zona fiind recunoscută pentru prezenţa organizaţiilor care se ocupă cu traficul de persoane, armament sau droguri. La toate acestea se adaugă lipsa unui control riguros al armelor şi muniţiilor. Practic, aici, în Kosovo, la fiecare casă se găseşte o armă de foc. În fiecare noapte, într-o zonă sau alta, se aud focuri de armă. Este important să păstrăm un echilibru fragil, să păstrăm relaţii bune atît cu localnicii albanezi, cît şi cu cei sîrbi, să fim echidistanţi în luarea deciziilor. Concentrarea este maximă pe timpul unor misiuni de rutină: aproape 3.000 de misiuni în cinci luni şi peste cincizeci de mii de km parcurşi!

Corespondenţă transmisă din Kosovo de purtătorul de cuvînt al Batalionului 307 Infanterie Marină Babadag, lt. Claudiu Vişan

Taguri articol


12