Două sonde americane de mărimea unei maşini de spălat s-au prăbuşit pe Lună, aşa cum era prevăzut, la finalul unei misiuni fructuoase de aproape un an, care a dezvăluit secretele structurii interne a satelitului natural al Terrei. Cele două sonde, denumite Ebb şi Flow de şcolarii americani, în urma unui concurs, s-au izbit de un munte înalt de 2.500 de metri, în apropiere de polul nord al Lunii, lângă craterul Goldsmildt. Sonda Ebb a fost prima care s-a prăbuşit, urmată la 30 de secunde de sonda Flow, cu o viteză de 6.050 kilometri / oră.

Nu există nicio imagine a impactului, întrucât zona în care s-au prăbuşit cele două sonde americane se află în partea întunecată a Lunii. Săptămâna trecută, agenţia spaţială americană a anunţat că misiunea celor două sonde s-a încheiat, din cauza cantităţii mici de carburant rămase în rezervoarele lor. Din acest motiv, nu mai puteau realiza alte activităţi ştiinţifice. NASA a analizat cu minuţiozitate traiectoriile celor două sonde, pentru a evita situaţia în care acestea ar fi putut să cadă în situri istorice, cum sunt perimetrele în care au coborât pe Lună misiunile americane din programul Apollo. Dacă sondele ar fi fost lăsate să se prăbuşească la întâmplare, ar fi existat doar opt şanse dintr-un milion ca ele să distrugă unul dintre acele situri istorice. Sondele Ebb şi Flow au realizat peste 115.000 de fotografii cu suprafaţa lunară şi au efectuat măsurători de o precizie fără precedent a câmpului gravitaţional al Lunii, permiţând nu doar o mai bună înţelegere a procesului de formare a sa, dar şi a celui de formare a Terrei şi a altor planete telurice din Sistemul Solar. Zona în care s-au prăbuşit sondele Ebb şi Flow va purta numele astronautei Sally Ride, în onoarea primei americance care a ajuns în spaţiu, în 1983, decedată în urma unui cancer, în iulie 2012, la 61 de ani. Sally Ride a contribuit şi ea la această misiune spaţială a celor două sonde.

DETALII DESPRE LUNĂ Lansate în septembrie 2011 şi plasate pe orbita lunară pe 1 ianuarie 2012, cele două sonde au relevat repartiţia maselor, grosimea şi compoziţia diferitelor învelişuri stratificate din care este alcătuită Luna, până la nucleul ei. Au arătat, totodată, că scoarţa lunară este mult mai subţire decât credeau oamenii de ştiinţă şi a fost aproape în întregime pulverizată de bombardamentul cu asteroizi şi comete. Înainte de a plonja spre scoarţa lunară, cele două sonde americane au realizat o ultimă misiune. Cu 50 de minute înainte de impact, ele şi-au pornit motoarele, menţinându-le în funcţiune până la epuizarea carburantului, pentru a determina cantitatea exactă rămasă în rezervoare. Această operaţiune îi va ajuta pe inginerii de la NASA să programeze mai bine nevoile de carburant pentru viitoarele misiuni spaţiale. Misiunea, care a costat 500 de milioane de dolari, a fost cea de-a 110-a misiune de explorare a Lunii. Dintre acestea, şase au fost misiuni cu oameni la bord, în cadrul programului Apollo, în timpul căruia, între 1969 şi 1972, 12 americani au păşit pe Lună.