Misiuni de salvare pe Marea Neagră

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Misiuni de salvare pe Marea Neagră

Justiție 09 Aprilie 2010 / 00:00 478 accesări

Corveta „Contraamiral Horia Macellariu“ a plecat, ieri dimineaţă, din Portul Militar Mangalia, la activarea Grupului de Cooperare Navală BLACKSEAFOR. Până pe data de 27 aprilie, corveta românească va participa la unul dintre cele mai importante exerciţii pe mare care se va desfăşura în apele internaţionale şi cele teritoriale ale Bulgariei, României şi Turciei. Activităţile Grupului Naval BLACKSEAFOR vor consta în exerciţii navale de luptă contra minelor, căutare şi salvare pe mare, asistenţă umanitară şi protecţia mediului. Alături de nava românească, la exerciţii vor mai participa fregata Yldirim (Turcia), nava de comandament Slavutich (Ucraina), nava de debarcare a desantului Tsezar Kunikov (Federaţia Rusă) şi fregata Verni (Bulgaria). Programul mai cuprinde vizite în porturile Varna (Bulgaria), Eregli (Turcia) şi Constanţa. Pe timpul staţionării în porturile menţionate se vor desfăşura exerciţii demonstrative, întâlniri cu oficialităţi militare şi civile şi activităţi sociale. Corveta „Contraamiral Horia Macellariu“, comandată de căpitan-comandorul Liviu Motoc, are la bord un echipaj format din 90 de militari. Gruparea BLACKSEAFOR este concepută ca o forţă care acţionează „la chemare“ şi este activată de două ori pe an pentru a desfăşura exerciţii navale. Comanda Grupării este asigurată, în conformitate cu protocolul de înfiinţare, succesiv de cele şase state riverane Mării Negre care participă cu forţe: Bulgaria, Georgia, România, Federaţia Rusă, Ucraina şi Turcia.



12