Descoperirea misterioasei "Planete 9", denumită și Planeta X sau Nibiru - o planetă cu o orbită foarte eliptică, aflată dincolo de orbita lui Neptun și care ar fi de aproximativ 10 ori mai masivă decât Terra, constituie un deziderat pentru tot mai mulţi oameni de ştiinţă. Din ce în ce mai multe dovezi apar în sprijinul existenţei acestei planete. La colecția de dovezi indirecte cu privire la existența sa se adaugă și micile variații identificate în traiectoria sondei Cassini, care ar putea fi provocate de atracția gravitațională a acestei planete. „Vânătoarea” Planetei 9 a fost relansată de Konstantin Batygin și Mike Brown, doi planetologi de la Institutul Tehnologic din California, care au prezentat în luna ianuarie o serie de dovezi concludente, dar indirecte cu privire la existența acestei planete. Ștafeta celor doi a fost preluată în scurt timp de mai multe echipe de astronomi convinși de coerența argumentelor aduse de cei doi, iar în prezent căutările continuă cu ajutorul unor telescoape puternice, în încercarea de a o observa direct.

La începutul acestei luni, noi dovezi indirecte legate de mici variații ale traiectoriei sondei Cassini, aflată pe orbita lui Saturn, par să confirme existența Planetei 9. Din ce în ce mai mulți astronomi sunt convinși că, în cel mult un an, această lume nemaivăzută va fi, în sfârșit, observată direct, o descoperire monumentală, care are potențialul de a modifica modul în care ne raportăm la sistemul nostru solar și la locul nostru în Univers. "Se adună din ce în ce mai multe dovezi că există ceva acolo departe", a comentat David Gerdes, cosmolog la Universitatea din Michigan, care a recunoscut că în urmă cu un an nu s-ar fi gândit că va ajunge să caute la rândul lui această planetă.

Studiul prezentat în luna ianuarie de Konstantin Batygin și Mike Brown își bazează concluziile pe simulările computerizate ce au ținut cont de orbitele circumsolare neobișnuite pe care le au câteva dintre obiectele mari din Centura Kuiper, centura de asteroizi, comete și planetoizi ce se întinde dincolo de orbita planetei Neptun (de unde și denumirea de obiecte transneptuniene). Mai exact, șase astfel de obiecte se deplasează în jurul Soarelui pe orbite eliptice care sunt îndreptate în aceeași direcție, chiar dacă fiecare dintre aceste obiecte se deplasează prin spațiu cu viteze diferite. În plus, orbitele celor șase obiecte transneptuniene au același unghi de înclinare de 30 de grade prin raport cu planul relativ al orbitelor celor opt planete cunoscute din sistemul nostru solar (Pluto, care a fost considerată cea de-a 9 planetă până în 2006, când a fost reclasificată de Uniunea Astronomică Internațională, are la rândul său orbita într-un plan diferit de al celorlalte planete).

Deci, există!

Procentual, șansele ca planul orbital al celor șase obiecte să aibă această caracteristică din întâmplare sunt de doar 0,007%, adică practic inexistente. Simulările computerizate ce au fost derulate pentru verificarea acestei ipoteze au confirmat posibilitatea existenței misterioasei Planete 9. Ele au demonstrat că atracția gravitațională ce ar fi exercitată de o planetă de aproximativ 10 ori mai masivă decât Terra, ce s-ar deplasa pe o orbită "anti-aliniată" (în care punctul cel mai apropiat față de Soare, sau periheliul, se află orientat la 180 de grade față de periheliile tuturor celorlalte planete), ar putea explica aceste orbite bizare ale celor șase obiecte din Centura Kuiper. Mai mult decât atât, după cum au observat ulterior, existența așa-numitei "Planete 9" ar putea explica și orbitele distincte a două planete pitice din Centura Kuiper, Sedna (descoperită chiar de Brown în 2003) și, respectiv, 2012 VP113. Aceleași simulări computerizate au preconizat că unele obiecte din Centura Kuiper ar trebui să aibă orbite înclinate perpendicular relativ la planul orbitelor celor opt planete cunoscute din sistemul nostru solar. Patru astfel de obiecte transneptuniene au fost descoperite recent, ceea ce confirmă, de asemenea, ipoteza cu privire la existența acestei planete. Conform calculelor celor doi, Planeta 9 ar realiza rotație completă în jurul Soarelui într-un interval de timp de până la 20.000 de ani.

Dacă există, această planetă nu influențează doar obiectele transneptuniene, gravitația sa urmând să fie resimțită, în mai mare sau mai mică măsură, și de alte corpuri și obiecte cosmice, printre care și sonda Cassini.

Pornind de la aceste date, Agnes Fienga de la Observatorul din Coasta de Azur (Franța) și colegii săi au verificat dacă modelul teoretic al sistemului solar pe care îl perfecționează de peste zece ani, cu noua adăugare a Planetei 9, ar putea explica micile perturbații în traiectoria orbitală a sondei Cassini. Fără această planetă, celelalte opt planete ale sistemului solar, 200 de asteroizi din proximitatea relativă a sondei și cinci dintre cele mai masive obiecte din Centura Kuiper nu pot explica aceste perturbații. Piesa lipsă a acestui puzzle ar putea fi exact Planeta 9.

"Vreau neapărat să văd cum arată”

Astfel, echipa coordonată de Fienga a comparat modelul ce include și ipotetica Planetă 9, plasată în diferite puncte ale orbitei sale ipotetice în jurul Soarelui, cu datele privind fluctuațiile de traiectorie ale sondei Cassini. Ei au ajuns la concluzia că orbita lui Cassini ar putea fi explicată foarte bine dacă Planeta 9 s-ar afla la 600 UA (1 unitate astronomică este distanța medie de la Pământ la Soare, adică 150 de milioane de kilometri) sau aproximativ 90 de miliarde de kilometri distanță în direcția constelației Cetus. Deși Fienga nu este încă pe deplin convinsă că a descoperit "vinovatul" pentru micile deviații de orbită înregistrate de Cassini, foarte mulți experți și-au declarat entuziasmul cu privire la aceste concluzii care susțin ipoteza existenței Planetei 9.

Veștile bune nu se opresc aici. Dacă Planeta 9 se află într-adevăr localizată undeva în direcția constelației Cetus, atunci ar putea fi observată în cadrul proiectului Dark Energy Survey, derulat la Cerro Tololo Inter-American Observatory (CTIO) din Chile, prin intermediul Telescopului Victor M. Blanco, în scopul de a observa dinamica extinderii Universului. Telescopul folosit în cadrul acestui proiect este orientat chiar spre această parte a cerului.

Între timp, Batygin și Brown, cei care au prezentat studiul din ianuarie privind dovezile circumstanțiale ale existenței Planetei 9, au propus o nouă variantă de abordare a căutării. Într-un studiu recent, ei au examinat diverse hărți ale cerului pentru a determina unde este exclus să se afle Planeta 9 și, adăugând și datele obținute de Agnes Fienga cu privire la locul unde s-ar putea afla această planetă în prezent, cei doi au solicitat să primească 20 de nopți de observații prin Subaru Telescope de pe vulcanul inactiv Mauna Kea din Hawaii pentru a căuta planeta. "Vreau neapărat să văd cum arată. Cred că descoperirea ei ar aduce un suflu nou și ar deschide o nouă etapă în explorarea sistemului solar", a susținut Batygin. Mike Brown a descoperit singur sau alături de alți colegi mai multe obiecte transneptuniene, printre care planetele pitice Sedna și Eris (aceasta din urmă având aproape aceleași dimensiuni cu Pluto), descoperiri care au avut un rol important în decizia luată de astronomi de a reclasifica planeta Pluto în categoria planetelor pitice.

9 planete. Din nou?

"Toți cei care s-au supărat pentru că Pluto nu mai este considerată planetă se pot bucura că ar putea exista o planetă adevărată acolo, departe, care așteaptă să fie descoperită și astfel sistemul nostru solar ar ajunge din nou la 9 planete", a adăugat Brown. "Planeta 9" ar fi putut să se formeze mai aproape de Soare, dar apoi a fost aruncată spre exteriorul sistemului solar în urma unei interacțiuni gravitaționale cu Jupiter sau Saturn, planetele gigantice ale sistemului nostru solar. Dacă "Planeta 9" va fi descoperită, aceasta ar răspunde la numeroase întrebări legate de formarea și evoluția sistemului nostru solar. "Una dintre descoperirile pe care le-am făcut în timp ce observam alte sisteme solare este că majoritatea planetelor au mase între cea terestră și cea a lui Neptun. Până acum am crezut că sistemul nostru solar nu conține o astfel de planetă, care este aproape omniprezentă în celelalte sisteme solare pe care le-am studiat. S-ar putea să nu fim însă atât de diferiți față de cum credeam", a mai comentat Batygin.