• Părinţii lui Costea Velcev, băieţelul din Techirghiol, care a dispărut de la cabana din staţiunea gorjeană Rânca, sînt convinşi că fiul lor nu a fost ucis de animale, hăinuţele pe care copilul le purta în ziua dispariţiei fiind găsite... intacte!!!

• Tatăl lui Costea a povestit că băieţelului îi era foarte teamă de animalele sălbatice şi de pădure, zicînd, de fiecare dată cînd nu era cuminte (iar bunica lui îl întreba dacă vrea să-i aducă la cabană un urs): „nu, nu, că urşii îi papă pe oameni”

• Specialiştii afirmă că un copil de şapte ani nu ar fi putut parcurge pe jos, singur şi înspăimîntat, un drum de opt kilometri care pune probleme serioase chiar şi adulţilor obişnuiţi cu zona

• Oamenii legii aşteaptă rezultatele necropsiei, pentru a continua cercetările

Părinţii lui Costea Velcev, băieţelul în vîrstă de şapte ani, din Techirghiol, care a dispărut în urmă cu o lună de la o cabană din staţiunea gorjeană Rânca, sînt convinşi că fiul lor nu a fost ucis de animale, aşa cum au presupus poliţiştii gorjeni imediat după descoperirea cadavrului. Ipoteza oamenilor legii se clatină la o simplă privire aruncată asupra hainelor pe care Costea le purta în ziua de 23 iulie: toate sînt intacte... „Am luat acasă tricoul, pantalonii şi hanoracul pe care Costea le avea pe el în acea seară. Nu sînt rupte, nu sînt sfîşiate. Cum poate spune cineva că fiul meu a fost atacat de fiare? L-a dezbrăcat ursul, l-a omorît şi apoi l-a îmbrăcat la loc? Este imposibil! M-am uitat la ele ore în şir”, spune Olga Velcev, mama lui Costea. De cînd s-a întors în Techirghiol, femeia se gîndeşte zi şi noapte la ceea ce i s-ar fi putut întîmpla lui Costea. Nu mai vrea nimic altceva decît să se facă lumină în acest caz. „Nu pot să cred că cineva chiar se gîndeşte la această variantă. Tricoul şi hanoracul erau pline de sînge. Dacă l-au muşcat animalele, de ce nu sînt şi rupte? M-am uitat cu foarte multă atenţie la pantaloni, înainte de a-i spăla şi am descoperit că nu erau pătaţi cu sînge. Cum este posibil ca tricoul să fie îmbibat, iar pe pantaloni să nu existe nici măcar o picătură? Dacă l-ar fi atacat animalele, nu ar fi rămas doar fîşii din îmbrăcăminte?”, se întreabă Olga Velcev. „Hainele nu sînt mucegăite. Dacă a stat cîteva zile în pădure, unde există umezeală, mai ales noaptea, cum se explică acest lucru? Şi de ce nu miroseau hainele a cadavru?”, spune Vasile Păduraru, tatăl vitreg al băieţelului.

Semne de întrebare

Semne de întrebare există şi în privinţa locului în care Costea a fost găsit: la aproape opt kilometri de cabana în care se cazase împreună cu bunicii săi, într-un loc foarte puţin accesibil chiar şi pentru un adult. Ca să ajungă acolo, băieţelul ar fi trebuit să treacă un pîrîu şi să se strecoare printre puieţii de brad, pe un teren accidentat, pe care chiar şi localnicii, obişnuiţi cu drumul, îl străbat cu greutate. Care sînt şansele ca un copil speriat, înfometat şi obosit să reuşească să facă acest lucru?

„Simpla idee de a se rătăci induce, mai ales în mintea unui copil, în mod automat, trauma. În opinia mea, un copil în vîrstă de şapte ani, înspăimîntat, rătăcit, traumatizat, care nu mănîncă nimic şi nu bea apă timp de cîteva zile, nu ar putea să parcurgă, singur, opt kilometri prin pădure. Nu cred că ar reuşi să străbată nici măcar un sfert din această distanţă”, a declarat Eugenia Munteanu, medic pediatru.

„Eu am participat la căutări şi vă spun sincer că am mers pe teren accidentat şi am întîmpinat mari dificultăţi. Nu e deloc uşor să mergi pe pietrele acelea, să-ţi menţii echilibrul... La un moment, din neatenţie, mi-am scrîntit glezna. Imaginaţi-vă cît de greu îi este unui copil”, spune Vasile Păduraru.

„Din cei opt kilometri, şapte se parcurg pe un drum forestier, destul de uşor de străbătut. Este posibil ca apoi animalele sălbatice care l-au atacat, să-l fi tîrît pe copil pînă în locul în care a fost găsit”, a declarat insp. princ. Ionuţ Daniel Tică, purtătorul de cuvînt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.

Gest de neexplicat

Părinţii lui Costea nu-şi pot imagina de ce ar fi putut pleca fiul lor de lîngă bunici, în necunoscut. „Costea cerea voie pentru orice. Îmi amintesc că, înainte de a merge la Rânca, i-am spus că în pădure trăiesc urşi şi lupi care îi rănesc pe oameni şi îi mănîncă. Îi era foarte teamă. Cînd nu era cuminte, bunica lui îl întreba dacă vrea să-i aducă la cabană un urs. El se speria şi zicea, de fiecare dată: „nu, nu, că urşii îi papă pe oameni”. Cum ar fi putut să plece singur spre pădure un copil care se teme atît de tare de animalele sălbatice?”, se întreabă Olga Velcev. „Mama mi-a povestit în amănunt tot ce s-a întîmplat în orele de dinaintea dispariţiei. După-amiază, Costea a cerut voie să se joace cu doi copii, care stăteau la o cabană alăturată. După o jumătate de oră, s-a întors. Mama făcea paturile. Costea i-a spus că vrea să meargă în curte, unde tatăl meu făcea un grătar. L-a lăsat să meargă înainte şi a mai stat înăuntru maxim şapte - opt minute, cît i-a pregătit lui Costea pijamalele şi a pus telefonul mobil la încărcat. La un moment dat, tata a intrat în cabană. Mama l-a întrebat unde e Costea. „Păi credeam că e cu tine”. Atunci şi-au dat seama că a dispărut. În jurul orelor 18.00. Au ieşit imediat în curte, dar Costea nu mai era acolo”, povesteşte Olga Velcev. „Au alergat imediat pe şoseaua care pleacă de lîngă cabană, dar nu l-au găsit. Apoi au cerut ajutorul salvamontiştilor, însă nici aşa nu au reuşit să dea de urma lui Costea. Tata a mers cu maşina pe acel drum, dar în zadar. Mă întreb cum a fost posibil ca el să se mişte atît de repede încît să nu poată fi ajuns din urmă? Şi sînt sigură că a plecat în acea direcţie, pentru că primul cîine de urmă adus de poliţişti a pornit într-acolo”, spune Olga Velcev. Au urmat săptămîni de căutări neîntrerupte, la care au luat parte sute de poliţişti, jandarmi, salvamontişti, poliţişti comunitari şi voluntari. În zadar, însă...

„Acum aşteptăm rezultatul necropsiei, în urma căreia medicii legişti vor stabili care a fost cauza exactă a morţii. Pentru moment, cea mai plauzibilă ipoteză pe care o avem este cea a rătăcirii. Urmează ca, în funcţie de concluziile legiştilor, să vedem în ce direcţie continuă cercetările”, a mai declarat insp. princ. Ionuţ Daniel Tică.

„E mai frumoasă camera decît înainte, mami?”

Părinţii lui Costea sînt încă în stare de şoc. Privesc fără încetare ultimele fotografii ale băieţelului: la Tîrgu Jiu, alături de bunicii săi, lîngă Coloana Infinitului şi Masa Tăcerii. „Duminică ar fi trebuit să se întoarcă acasă. Am început să văruim pereţii camerei lui imediat după ce a plecat la Rânca. Ne gîndeam că îi vom face o surpriză la întoarcere. Am vorbit cu el la telefon şi îmi amintesc că m-a întrebat cît de frumoasă este camera. Abia aştepta să o vadă. Era atît de bucuros... Îi plăcea tot ce vedea acolo, noi îl aşteptam aici... „E mai frumoasă camera decît înainte, mami?”, mă tot întreba. Parcă nu mai avea răbdare...”.

Asemănări cu cazul “Vlăduţ”

Cazul de la Rânca aminteşte de cazul “Vlăduţ”, copilul de 4 ani şi 8 luni care a dispărut pe 17 octombrie 2004, în pădurea tulceană Niculiţel, după ce asistase împreună cu familia sa la o slujbă religioasă oficiată la mănăstirea Cocoşu. Vlăduţ a fost văzut ultima oară în jurul orelor 17.00, jucîndu-se în apropierea lizierei, în timp ce mama sa pregătea masa lîngă o troiţă. După căutări disperate, copilul a fost descoperit, şase zile mai tîrziu, într-o rîpă adîncă, situată la 3,5 km de drum drept de la locul dispariţiei. De la început, probele din acest caz au indicat clar faptul că Vlăduţ a fost răpit şi sechestrat de o persoană necunoscută, fiind ţinut într-un adăpost în care a beneficiat de condiţii minime de igienă. Din cauza lipsurilor îndurate, copilul a intrat în comă hipoglicemică, ceea ce l-a determinat pe răpitor să-l abandoneze în pădure, lăsîndu-l să moară în rîpă. Poliţiştii şi procurorii tulceni au comis, pe parcursul cercetărilor, nenumărate gafe, ignorînd probele şi vehiculînd în permanenţă ideea că Vlăduţ se rătăcise şi a stat şase zile, singur, în pădure.