Marea bătălie a pedeliştilor pe funcţia de preşedinte al PDL se dă la Convenţia Naţională Extraordinară de sâmbătă. Deşi în luptă au intrat trei pedelişti de frunte (Vasile Blaga, Elena Udrea şi Monica Macovei), duelul se dă, de fapt, doar între doi dintre ei. Dacă e să tragem linie şi să adunăm, a fost o campanie destul de ştearsă, cu mici înţepături colegiale. Blaga a pornit în cursă cu cele mai mari şanse, deşi erau voci în partid care îi contestau poziţia. Cumva, în timp, vocile s-au dovedit a fi din ce în ce mai lipsite de vlagă, ca în final să nu se mai audă mare lucru. E drept că Blaga, deşi cunoaşte partidul ca pe propriul buzunar, fiind un pedelist cu state vechi, nu mai e perceput ca un lider de forţă.
MITĂ ELECTORALĂ? Când pedelista Udrea a anunţat că intră în cursă toată lumea a zâmbit, părând o glumă. Mulţi colegi se uitau cu scepticism spre ea şi nu îi dădeau nicio şansă, probabil şi pentru că la alegerile din decembrie a ieşit cam şifonată. Oricât ar încerca să pară altceva, Udrea este un politician controversat, poate şi pentru faptul că pune mare preţ pe felul în care arată. De altfel, Băsescu i-a transmis că ar fi mai bine “să lase poşetele alea cu care a intrat în politică” şi să ia unele mai ieftine. Acum e pe cale să ajungă preşedintele PDL. Toţi aliaţii lui Băsescu au trecut de partea ei. În campanie, ea a făcut tot ce i-a stat în putere să le transmită colegilor de partid că îşi doreşte cu ardoare funcţia de şef al PDL. Ba chiar s-a oferit să-i cazeze în hotelurile soţului său pe delegaţii care vor veni sâmbătă la Convenţie, promiţându-le un discount “ca între colegi”. Surse din staff-ul de campanie al Elenei Udrea spun că secretarul executiv al PDL Theodor Paleologu, care nu a exprimat până acum o poziţie cu privire la una dintre cele trei candidaturi, se va afla printre susţinătorii Elenei pe scena Convenţiei. Deputatul liberal Mihăiţă Calimente, vicepreşedinte PNL Arad, crede că PDL se va dezintegra în două luni dacă \"febleţea\" sa, Elena Udrea, va câştiga alegerile, lucru care l-ar face fericit: \"Probabil că partidul va fi mai puţin fericit\".
FĂRĂ ŞANSE Cel de-al treilea aspirant la funcţia de şef al PDL este Monica Macovei. Deşi a intrat în luptă cu o moţiune susţinută de “intelectualii PDL”, ea este creditată cu puţine şanse de câştig. De asemenea, şase democrat-liberali şi-au depus candidaturile la preşedinţia Comisiei Naţionale de Integritate, Statut şi Litigii (CNISL) a PDL, alţi patru candidând pentru şefia Comisiei Naţionale de Revizie şi Control (CNRC) a formaţiunii. Prima care va vorbi la Convenţie va fi Monica Macovei, urmată de Udrea şi de Blaga. Fiecare moţiune are la dispoziţie 45 de minute pentru prezentare, timp în care liderul acesteia şi cinci susţinători se pot adresa electorilor. Potrivit Statutului PDL, validarea din primul tur de scrutin a preşedintelui partidului se face în măsura în care unul dintre cei trei candidaţi la şefia formaţiunii obţine 50% plus 1 din totalul voturilor valabil exprimate la CNE. În cazul în care nu se întruneşte numărul de voturi corespunzător, primii doi clasaţi în ordinea rezultatului numărării voturilor valabil exprimate participă la un tur doi de alegeri.