Mita, numitorul comun al românilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mita, numitorul comun al românilor

Eveniment 16 Februarie 2008 / 00:00 604 accesări

Ştim cu toţii că trăim într-o ţară în care nu mai contează ce salariu ai, ci cît anume poţi cîştiga de pe urma postului pe care îl ocupi. Mita, fie că este dată la spital, la un birou de avocatură, sau chiar la şcoală, este omniprezentă în viaţa de zi cu zi a românilor, care sînt reticienţi în privinţa renunţării la această „tradiţie”. ”Este vorba de o chestiune de mentalitate care datează din perioada comunismului, cînd statutul funcţionarilor publici s-a degradat puternic” a declarat sociologul Mircea Chivu, precizînd că între cele două războaie (mondiale - n.r.) era de neconceput să dai mită unui profesor sau unui medic. Potrivit unui sondaj realizat la sfîrşitul anului 2007, două treimi dintre români consideră că a da şpagă este indispensabil pentru a reuşi în viaţă, în timp ce trei sferturi dintre ei afirmă că nivelul corupţiei a rămas neschimbat sau a crescut de la aderarea ţării la UE, în ianuarie 2007. Există şi cîteva reguli nescrise ale acestei practici: dacă la medic se merge cu plicul, pentru a obţine bunăvoinţa unui funcţionar public ar trebui să fie suficient un pachet de cafea, în timp ce pentru un director este recomandată o sticlă de whisky pentru a destinde atmosfera. Mita este „cheia” pentru a deschide toate uşile, este întîlnită în natură sub diverse forme, împrumutate de la vecinii noştri turci (bacşiş), nemţi (şperţ) sau ruşi (şpagă). „Există un motiv pentru care România este considerată de Transparency International drept cea mai coruptă ţară din UE”, comentează pe site-ul său, un tînăr care enumeră şpăgile pe care a trebuit să le dea pentru a obţine o autorizaţie de construcţie. Pentru un alt tînăr, explicaţia pentru această situaţie este simplă: “Printre cei care au realizat clasamentul nu a existat niciun român, altfel ar fi dat mită pentru a obţine o poziţie mai puţin ruşinoasă pentru ţara sa”.

Taguri articol


12