Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au întocmit dosar penal pe numele administratorului unei societăţi comerciale pentru infracţiunea de luare de mită. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii noiembrie, învinuitul, D.V., administratorul unei firme care are ca obiect de activitate arhivarea evidenţelor financiar - contabile ale societăţilor aflate în insolvenţă, lichidare sau faliment, i-ar fi cerut unei femei suma de 500 de lei pentru a-i elibera acesteia o adeverinţă necesară pentru dosarul de pensionare. Mai exact, spun anchetatorii, denunţătoarea avea nevoie de un document care să ateste „plata contribuţiilor sale către bugetul de stat în perioada în care a lucrat la I.A.S. Bărăganu, ale cărei arhive au fost preluate de societatea învinuitului. Cu această ocazie, D.V. i-a comunicat că eliberarea adeverinţei costă 500 de lei”, după cum se arată într-un comunicat de presă remis de Direcţia Generală Anticorupţie (DGA).
FLAGRANTUL Femeia a mers la DGA - Serviciul Teritorial Constanţa şi a depus o plângere împotriva suspectului. Ofiţerii DGA Constanţa, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, au pus la cale, ieri, flagrantul, în urma căruia administratorul firmei a fost reţinut. La acţiune au luat parte şi lucrătorii Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă Constanţa. Oamenii legii spun că suspectul a mai fost cercetat pentru o faptă similară. Potrivit comunicatului DGA, acesta a fost prins în flagrant în luna iunie a acestui an, în urma unui denunţ, când primea 300 lei de la o altă persoană în schimbul eliberării unei adeverinţe în acelaşi scop. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au emis, ieri, o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pe numele bărbatului. Astăzi, el va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare.