Nemulţumirile celor care lucrează în sistemul sanitar iau amploare pe zi ce trece, astfel încît membrii Federaţiei Sanitas s-au decis să iasă în stradă şi să militeze pentru drepturile lor. Astfel, salariaţii din sistemul sanitar cer o majorare de 70% a salariilor, tichete de masă pentru anul viitor, pentru toţi cei care care fac parte din reţeaua sanitară şi din cea de asistenţă sanitară, pentru că de acest drept nu beneficiază decît personalul finanţat de la sistemul de asigurări de sănătate. Deşi ieri au avut o întîlnire cu ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, sindicaliştii nu se lasă amăgiţi de promisiuni şi vor organiza în această dimineaţă un miting de protest în Piaţa Constituţiei, din Bucureşti. “După întînirea cu ministrul Nicolăescu, am primit promisiunea unei măriri salariale, dar nu ne mulţumim cu atît. Am decis să facem acest miting chiar înainte de şedinţa de Guvern. E bine ca demnitarii să ne audă ţipînd, ca să ştie că nu sîntem mulţumiţi”, a declarat liderul sindical al filialei constănţene „Sanitas”, Ani Borşi.
Sindicaliştii cer, de asemenea, respectarea protocolului încheiat cu Ministerul Sănătăţii la 1 februarie, document care se referă la alocarea drepturilor salariale şi a sporurilor prevăzute în contractul colectiv de muncă, acordarea unor facilităţi acestui personal, blocarea disponibilizărilor de personal. Mai mult decît atît, salariaţii din sănătate susţin că acest miting este doar un prim pas în apărarea drepturilor, deoarece urmează blocarea activităţii în unităţile sanitare, iar de pe 23 octombrie vor fi strînse semnături pentru declanşarea grevei de avertisment, apoi cea generală. Lupta pentru o viaţă mai bună a angajaţilor din sistemul sanitar a început pe 19 mai anul trecut, cînd sindicaliştii au protestat în faţa sediului Ministerului Sănătăţii. Pe 2 iunie, în jur de cinci mii de asistenţi medicali au participat la un marş organizat la Bucureşti, cerînd, printre altele, plata integrală a drepturilor salariale prevăzute de contractul colectiv de muncă şi acordarea a 20 de tichete de masă lunar. După protestul de la începutul lunii iunie, Ministerul Sănătăţii a comunicat că sindicatele ar trebui să înţeleagă faptul că instituţia a făcut tot posibilul pentru a se ajunge la un acord, dar că nu poate să se angajeze la îndeplinirea unor măsuri pentru care nu are prevăzuţi bani în buget. Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, declara, la sfîrşitul lui 2005, că are speranţa că, începînd din anul 2007, salariile personalului medical vor creşte, precizînd că la începutul lui 2006 va avea o discuţie în acest sens cu ministrul Muncii. Se pare că, aşa cum face de fiecare dată, acestea au fost doar promisiuni deşarte din partea lui Nicolăescu, care nu a adus nicio schimbare în bine în sistemul sanitar.