Mitingul PMP, un soi de agitaţie populistă confuză

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Deutsche Welle dă de pământ cu partidul lui Băsescu

Mitingul PMP, un soi de agitaţie populistă confuză

Politică 19 Martie 2014 / 00:00 630 accesări

AMBIANŢĂ DE TIP PUNR “Apoliticul” preşedinte Traian Băsescu se află în campanie electorală. Pentru partidul lui, pentru mezina lui pe care o curtează pemepiştii, pentru prieteni, cunoştinţe, rude şi Domnul ştie pentru cine mai face el campanie. Modul în care o face, însă, nu a rămas neobservat. Postul de radio internaţional din Bonn, Deutsche Welle (DW), aminteşte, într-un comentariu publicat luni, în ediţia sa online, că Băsescu condamna recent, la reuniunea Partidului Popular European de la Dublin, ascensiunea populismului şi, cu toate astea, “propriul său partid a dat, la sfârşitul săptămânii trecute, un recital de populism veritabil”. Ziaristul DW spune că multe lucruri de la mitingul PMP de sâmbătă au reuşit să surprindă: “În primul rând, ambianţa de tip PUNR sau Vatra Românească din anii ‘90, cu steagurile tricolore care copleşeau steagurile partidului şi cu imnuri virile, în orchestraţie brutală”. Jurnalistul DW Horaţiu Pepine, autorul comentariului, a remarcat faptul că între manifestanţii veniţi din diferite părţi ale ţării şi trecătorii bucureşteni nu a existat nicio empatie: “De fapt, tonul a fost dat de directorii de campanie ai lui Traian Băsescu, care au imprimat reuniunii o notă naţionalistă ca nuca-n perete”.

MESAJE CONFUZE Nici discuţiile recente despre situaţia peninsulei Crimeea, pe marginea cărora Băsescu a comentat, nu au fost agreate de jurnalistul DW. El consideră că “din tot ce a spus Traian Băsescu a reieşit teama că România ar putea suferi o pierdere teritorială ca Serbia. Iar, în opinia sa, referendumul din Crimeea ar fi o dovadă că ameninţarea este reală. Diplomaţia românească a părut încă o dată să manifeste o suspiciune dusă la extrem, pe care partenerii săi occidentali nu au înţeles-o niciodată”. Horaţiu Pepine a fost uimit şi de “mesajul încărcat de temeri confuze, care amestecă Crimeea cu judeţele secuieşti” şi care a fost preluat sâmbătă de Theodor Paleologu: “La Mulţi Ani tuturor ungurilor, şi din Ungaria, şi din România, şi UDMR-ului! Dar să ştie un lucru: ideea de regiune autonomă este un cockteil Molotov. Ceea ce se întâmplă acum în Crimeea, ceea ce se va întâmpla mâine, pe 16 martie, în ziua referendumului, arată că sub nicio formă nu trebuie să acceptăm o asemenea idee, care are o istorie în România”. Or, dacă ideea autonomiei secuieşti are deja o istorie în România, de ce ar trebui raportată la Crimeea? Sunt cele două situaţii similare? Jurnalistul concluzionează că toate sloganurile, pancartele şi discursurile antiguvernamentale ale PMP-iştilor fac trimitere mai degrabă la agitaţiile naţionaliştilor post-ceauşişti din Ardeal. El este de părere că apropiatele alegeri şi procentul mic din sondaje al PMP îi fac pe liderii acestei formaţiuni să se poarte astfel. „Totuşi, întrebarea este cui se adresează acest partid? De ce s-a mai înfiinţat dacă nu face decât să reia toate poncifurile reţetei naţional-populiste?”, se întreabă jurnalistul DW.



12