Nu poţi decât să-i dai dreptate guvernatorului Isărescu atunci când spune că bună parte din rezultatele proaste de la Bac se datorează modelelor pe care le promovează societatea. “Am scos în faţă câteva cohorte de mitomani care nu au avut curajul să admită că au câştigat bani dintr-o oportunitate a tranziţiei”. Guvernatorul se exprimă delicat: mitomanii sunt, de fapt, mitocani, fără educaţie, fără bun simţ, fără repere morale, pe care întâmplarea i-a pus pe poziţii de pe care au putut să prade statul de bunurile neprotejate de acesta, au reuşit să adune averi din nebăgarea de seamă a celorlalţi sau din întâmplările care i-au plasat în zona unde au putut să acumuleze fără a ţine cont de nicio regulă. O mass media flămândă de audienţă a făcut rapid din ei repere sociale şi morale, promovându-i fără discernământ şi calificându-i drept modele. Întâmplarea a făcut ca, doar două zile după aceea, guvernatorul să aibă un neaşteptat prilej de a-şi ilustra aserţiunile cu exemple concrete. Nu de persoane - acestea sunt, îndeobşte, mult prea cunoscute pentru a reveni asupra lor - ci de circumstanţe. Patronând un autentic moment de cultură - lansarea volumului “Centrul istoric financiar-bancar al Bucureştiului”, de Cristina Ţurlea, în cadrul distins al Palatului Băncii Naţionale, Mugur Isărescu a evocat o amintire de acum 20 de ani, de la prealuarea mandatului, când juristul BNR i-a pus pe masă un dosar, rugându-l să repare o nedreptate istorică: distrugerea vechiului centru financiar-bancar al Capitalei. Între războaie, în perimetrul cuprins între Piaţa Universităţii, Calea Victoriei şi Splaiul Independenţei au funcţionat 140 de instituţii bancare, unele dintre ele de mare prestigiu. Comuniştii le-au dat alte destinaţii, dintre cele mai nepotrivite, iar Revoluţia a completat tabloul acestei distrugeri prin haosul edilitar instaurat în zonă. Odată cu intenţiile de repunere în valoare a zonei, în urmă cu câţiva ani, rechinii imobiliari, cu bani făcuţi în apele tulburi ale tranziţiei, s-au repezit şi au pus mâna pe tot ce se putea, cu ideea clară de a scoate bani şi din piatră seacă. Aşa a înflorit printre gropi, grămezi de gunoi, canale sparte, acoperişuri distruse şi faţade ştirbe, o adevărată orgie consumistă, fiecare centimetru disponibil fiind fructificat pe bază de bere şi mititei. Nimeni nu s-a mai ocupat de consolidarea şi condiţionarea clădirilor, iar primăria, îngropată în propriile ei probleme, n-a reuşit să impună acele lucruri care puteau să facă din vechiul centru istoric un veritabil punct de atracţie. Mitomania şi mitocănia au pus mâna pe tot, iar eforturile singulare ale Băncii n-au reuşit să salveze şi să reconsidere decât un perimetru restrâns. Nici măcar donaţia de peste 500 milioane de lei, făcută încă de prin anii ’90 unei Fundaţii ce trebuia să se ocupe de reconstrucţia zonei n-a fost de vreun folos. Au tocat-o neglijenţa administratorilor, inflaţia şi dezinteresul autorităţilor. În cel mai nefericit mod cu putinţă, “Centrul istoric” rămâne, deocamdată, un model de cum nu trebuie tratată o astfel de entitate urbanistică. La aşa oameni, aşa oraş…