Favoritul la învestitura republicană, Mitt Romney, a câştigat detaşat primarele organizate duminică la Puerto Rico. În 34% din circumscripţii, fostul guvernator de Massachusetts a câştigat cu peste 83% din voturi, a anunţat Comisia Electorală de pe această insulă din Caraibe aflată sub suveranitate americană de 113 ani. Rivalul său, ultraconservatorul Rick Santorum, nu a obţinut decât 8% din voturi, devansându-i pe fostul preşedinte al Camerei Reprezentanţilor Newt Gingrich (2,1%) şi pe Ron Paul (1,2%). Mitt Romney aşteaptă, astfel, susţinerea a 20 de delegaţi în plus pentru a câştiga învestitura la Convenţia Republicană, prevăzută pentru sfârşitul lui august, în Florida, unde un candidat trebuie să reunească 1.144 de delegaţi. Republicanul moderat Mitt Romney dispune în prezent de 496 de delegaţi şi se luptă cu creştinul conservator Rick Santorum (236 de delegaţi) al cărui succes recent l-a împiedicat să obţină rapid învestitura. Newt Gingrich dispune de 141 de delegaţi iar Ron Paul de 66.
CAMPANIE MALIŢIOASĂ ”Campania electorală pentru învestitura republicană în vederea alegerilor prezidenţiale din noiembrie este cea mai maliţioasă la care am asistat”, a declarat, duminică, influentul senator republican John McCain, el însuşi candidat în 2000 şi 2008. ”Brutalitatea alegerilor primare în care se confruntă, de la începutul lui ianuarie, Mitt Romney, susţinut de McCain, Rick Santorum, Newt Gingrich şi Ron Paul este în special generată de Super PACS care joacă un rol-cheie”, a apreciat el. Curtea Supremă a redus în ianuarie 2010 regulile de contribuţie a persoanelor private, a întreprinderilor şi sindicatelor la fondurile de campanie ale candidaţilor. Practic nu mai este impusă nicio limită fondurilor private pe care aceştia din urmă sunt în drept să le primească. De atunci, noile grupări de interese private supranumite Super PACS (pentru super comitete de acţiune politică) pot strânge fonduri în mod nelimitat, pentru a le redistribui candidatului preferat. Unele dintre ele se pot ridica la câteva milioane de dolari. Aceste fonduri servesc în special la finanţarea a numeroase spoturi publicitare la care au recurs canididaţii. Or, ele sunt majoritatea publicitate negativă, ceea ce a determinat creşterea opiniilor negative faţă de toţi candidaţii şi a făcut lucrurile mult mai complicate pentru a-i departaja, a explicat John McCain. ”Este rezultatul celei mai proaste decizii luate de Curtea Supremă de mulţi ani”, a criticat el, regretând că războiul din tranşee dintre republicani nu face decât să îi aducă un beneficiu preşedintelui Barack Obama, candidat pentru un al doilea mandat. În cadrul alegerilor primare republicane din 2000, John McCain a fost el însuşi victima unei campanii violente de denigrare. El a fost suspectat în special că a avut un copil de culoare rezultat în urma unei relaţii extraconjugale şi că este instabil mental în urma detenţiei prelungite din timpul războiului din Vietnam. Soţia sa, Cindy, a fost acuzată că se drogheză.
FONDURILE LUI OBAMA Echipa de campanie a preşedintelui american, Barack Obama, a strâns, în luna februarie, 45 de milioane de dolari, pe fondul temerilor că republicanii vor dispune de fonduri mai mari în cursa pentru Casa Albă. Într-un comunicat publicat pe Twitter, echipa lui Obama a anunţat că 348.000 de persoane au contribuit luna trecută la fondul de campanie iar 105.000 au donat pentru prima dată bani. Aproape 98% din contribuţiile de luna trecută au fost de 250 de dolari sau mai puţin. Echipa de campanie a lui Obama şi aliaţii săi democraţi au strâns în ianuarie 29,1 milioane de dolari.