Favoritul la învestitura republicană, Mitt Romney, a câștigat o dezbatere organizată, sâmbătă, în New Hampshire, ce s-a concentrat pe China și Irak. Acesta a declarat că, dacă va câştiga alegerile prezidenţiale, va interveni imediat pentru a opri „jaful economic” comis de China faţă de economia americană. Declaraţiile sale au determinat un contracandidat să avertizeze în legătură cu declanşarea unui război comercial. Mitt Romney a precizat şi că nu va trimite trupe înapoi în Irak, contracarând o promisiune de campanie făcută de guvernatorul de Texas Rick Perry.
Mitt Romney şi alţi cinci candidaţi la învestitura republicană au participat la o dezbatere în New Hampshire, unde marţi vor avea loc alegeri primare. Jon Huntsman, în vârstă de 52 de ani, care a fost ambasador în China al preşedintelui democrat Barack Obama, l-a acuzat pe Romney că plănuieşte să impună noi tarife pentru importul de bunuri din China. Aceasta a fost cel mai dur schimb de replici de pe parcursul serii, iar ezitarea celorlalţi candidaţi de a-l ataca pe Mitt Romney, în vârstă de 64 de ani, a surprins opinia publică. Observatorii se aşteptau ca cei mai importanţi rivali ai lui Romney, congresmanul de Texas Ron Paul, de 76 de ani, şi fostul senator american Rick Santorum, de 53 de ani, să îşi pledeze mai mult cauzele.
Deteriorarea situaţiei din Irak este privită diferit de Mitt Romney şi guvernatorul de Texas Rick Perry, care a înregistrat un rezultat atât de slab la caucusurile de săptămâna trecută din Iowa, încât s-a gândit să renunţe la cursă. Rick Perry l-a criticat pe preşedintele american Obama pentru că a permis trupelor americane să se retragă din Irak şi a avertizat că Iranul va invada, din nou, Irakul. Acesta a adăugat că, dacă ar câştiga alegerile prezidenţiale, ar trimite din nou militari în Irak, pentru a-l apăra de Iran. SUA şi-au retras ultimele trupe combatante din Irak la sfârşitul anului trecut, în baza unui plan pus la punct de fostul preşedinte republican George W. Bush. Mitt Romney a răspuns că nu se va grăbi să trimită soldaţi americani în luptă fără o ameninţare semnificativă la adresa intereselor americane. Acesta şi-a concentrat criticile asupra lui Barack Obama, acuzându-l că încearcă să impună un stat de tip european. Potrivit Realclearpolitics, un site care face o medie a sondajelor naţionale, Mitt Romney se bucură de susţinerea a 44% dintre alegătorii republicani din New Hampshire, urmat de Ron Paul, cu 20%.