Mizeria internaţională a PDL, spălată de Guvern

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mizeria internaţională a PDL, spălată de Guvern

Eveniment 12 Iulie 2012 / 00:00 638 accesări

DEZINFORMĂRI PEDELISTE Demararea procedurilor de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu şi teama că vor pierde controlul total asupra statului i-au determinat pe portocalii, verzi sau, mai nou, înălbiţi, să demareze un atac concentrat asupra noii puteri din România, pe care au acuzat-o de lovitură de stat. Dar verdictele Curţii Constituţionale a României (CCR) în ceea ce priveşte schimbarea preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, a Avocatului Poporului şi suspendarea lui Băsescu au atestat că aceste decizii ale Legislativului au fost perfect legale, având, totodată, menirea să mai calmeze spiritele pe plan intern. Numai că răul şi tensiunea artificială, la care cei de la PDL sunt specialişti, nu au avut efect doar pe plan intern. Marea lovitură de imagine a venit pe plan extern, acolo unde politicieni ai PPE, partid apropiat de PDL, jurnalişti, chipurile independenţi, dar aflaţi pe statele de plată ale unor instituţii publice din România, alimentaţi puternic de pedelişti, au creat o isterie internaţională potrivit căreia ţara noastră ar fi în situaţia unui puci şi „forţele oculte” ale USL vor să distrugă instituţiile statului conduse de „imaculaţii” de la PDL.

AVERTIZĂRI Ca o demonstraţie a piedicilor puse de PDL propriei ţări, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Alejandro Ulzurrun de Asanza y Munoz, a declarat, întrebat ce mijloace de presiune există pentru a convinge Bucureştiul să respecte statul de drept, că mai multe opţiuni sunt disponibile, dar că nu se fac speculaţii acum. În plus, un cotidian bulgar arată că Uniunea Europeană ia în considerare monitorizarea separată a României şi Bulgariei în ceea ce priveşte progresele în domeniile Justiţiei şi Afacerilor interne. În fine, comisarul european pentru Justiţie, Viviane Reding, spune că acţiunile Guvernului de la Bucureşti din ultimele zile ameninţă şansele României de a adera la spaţiul Schengen şi ar putea amâna integrarea deplină în UE.

SITUAŢIE LĂMURITĂ Pentru a demonta aberaţiile Monicăi Macovei, cea care este considerată părintele politizării Justiţiei, şi ale camarilei PDL, preşedintele interimar al României, Crin Antonescu, premierul Victor Ponta şi ministrul de Externe, Andrei Marga, trebuie să ducă în aceste zile o muncă de lămurire la nivel internaţional, pentru a arăta că ţara noastră este condusă în spiritul Constituţiei, fapt dovedit de deciziile CCR din ultimele zile. În acest sens, premierul Ponta a plecat, ieri, la Bruxelles, pentru a opri „dezinformările grosolane şi îngrozitoare” pe tema suspendării preşedintelui Traian Băsescu, arătând că la UE mai sunt persoane care cred că şeful statului a fost suspendat de Guvern, şi nu de Parlament, aşa cum s-a întâmplat, de fapt. Şi asta în condiţiile în care preşedintele PDL, Vasile Blaga, s-a aflat ieri la Bruxelles, unde a încercat un ultim atac asupra noii conduceri a României. Premierul Ponta a afirmat că are programate întâlniri atât cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, şi cu preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, cât şi cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. Discuţia cu preşedintele Parlamentului European era prevăzută să aibă loc miercuri seara, iar întâlnirea cu preşedintele Consiliului European a fost deja programată pentru astăzi. Tot pentru astăzi este pregătită deja întâlnirea cu preşedintele Comisiei Europene, conform informaţiilor de la Bruxelles. Imediat după întâlnirea de aseară cu Ponta, preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a declarat că valorile europene trebuie respectate de către toate statele membre ale Uniunii Europene, fără excepţie, şi este important ca la referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu să fie asigurat cvorumul necesar, conform deciziei CC.



12