22 Noiembrie 2024, 16:01
Senatorii au respins moțiunea simplă "S.O.S.: Sănătatea în România lui Ponta respiră artificial! Românii mor cu zile!", inițiată de PNL, fiind înregistrate 84 de voturi împotrivă, 56 de voturi pentru și o abținere. Senatorii s-au pronunţat asupra acestei moţiuni prin vot electronic secret. Iniţiatorii solicitau prin moţiunea simplă demisia ministrului Nicolae Bănicioiu. Ministrul Sănătăţii, prezent la Senat, a susţinut, înainte de dezbaterea în plen, că moţiunea PNL este superficial redactată, nu propune nicio soluţie, fiind "un fel de autocritică pentru ceea ce a făcut acest partid în perioada când era la guvernare".