Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, vrea „moartea” caselor de asigurări de sănătate şi a direcţiilor de sănătate publică. Demnitarul a declarat, ieri, că nu vrea să mai finanţeze funcţionarii publici „ca să-i omoare pe pacienţi cu birocraţia”, ci vrea să finanţeze programe de sănătate, susţinând că cei de la Casa de Asigurări de Sănătate au făcut o nenorocire, au „hingherit” pacientul, şi de aceea îi trimite acasă. „Am făcut un anunţ pentru pacienţi. Tot ce se va face se va face numai pentru ei, nu pentru sistemul birocratic. Se schimbă filosofia. Vreau să finanţez programele de sănătate”, a spus ministrul, la Forumul Naţional al Asociaţiilor de Pacienţi. El a adăugat că pacienţii se duc la medici, nu la Direcţia de Sănătate Publică sau la Casa de Asigurări de Sănătate. „Ce au făcut cei de la Casă în ultimii ani? Au făcut o nenorocire, şi-au bătut joc de oameni, sunt nişte birocraţi care trebuie să plece acasă”, a spus Nicolăescu.
MINISTRUL A ANUNŢAT CĂ DIRECŢIILE DE SĂNĂTATE ŞI CASELE DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE VOR FI DESFIINŢATE ÎN URMĂTOARELE ZILE, MĂSURĂ CARE VA ADUCE ECONOMII LA BUGET.
Nicolăescu a precizat că 2013 va fi anul marilor schimbări în Sănătate, afirmând că are sprijin politic pentru măsurile care vor fi luate. Toate bune şi frumoase, însă ministrul nu a oferit nicio argumentaţie logică a celor susţinute, declaraţiile sale generând, cum era şi firesc, reacţii...
REACŢII După anunţul oficialului din MS, Vasile Cepoi, consilierul de stat în cadrul Cancelariei primului-ministru, a declarat, diplomat, că este de părere că sistemul sanitar poate funcţiona fără direcţiile de sănătate şi casele de asigurări de sănătate, dacă se pune ceva în loc. El nu a dorit să comenteze mai mult în legătură cu anunţul făcut de ministrul Nicolăescu privitor la desfiinţare, susţinând doar că este necesar „un proiect de impact”. Pe de altă parte, au fost preşedinţi de case de sănătate care au precizat că desfiinţarea instituţiilor nu se poate face aşa, peste noapte sau „în câteva zile”, cum a anunţat demnitarul, apreciind că, cel mai probabil, va fi o desfiinţare parţială, şi nu una totală. Federaţia „Sanitas” va solicita MS semnarea unui acord care să garanteze că reorganizarea se va face cu consultarea federaţiei şi că economiile obţinute vor fi redistribuite în sistem. Prim-vicepreşedintele Federaţiei „Sanitas”, Marius Sepi, a declarat ieri că a luat la cunoştinţă, cu îngrijorare, de intenţia MS. Preşedintele CNAS, Doru Bădescu, consideră că declaraţia ministrului Sănătăţii este una „politică, asumată”, şi că perioada actuală nu este propice pentru o astfel de măsură. Preşedintele CNAS a lansat, totodată, un apel către angajaţii caselor de asigurări de sănătate, prin care i-a rugat să îşi vadă de treburile lor aşa cum prevede fişa postului. În opinia sa, asigurările de sănătate au dus greul sistemului, iar oamenii care activează aici sunt profesionişti. „Regionalizarea trebuie făcută după cea administrativă. Altfel, poate duce la nemulţumiri şi la convulsii sociale”, a adăugat Doru Bădescu.
LOCAL Reacţii au apărut şi din partea preşedinţilor de consilii judeţene. „Este o declaraţie pe care nu o înţeleg pentru că, repet, Programul Naţional de Guvernare al Guvernului Ponta, al Guvernului USL, prevede ca primă chestiune descentralizarea, nu desfiinţarea. Deci descentralizarea nu înseamnă desfiinţare. Descentralizarea înseamnă descentralizarea de competenţe, trecerea în subordinea autorităţilor locale, municipale, orăşeneşti, judeţene şi, în viitor, regionale, a competenţelor şi a structurilor aferente în subordinea lor, după care Guvernul României, central, are rolul de a stabili programele naţionale şi de a verifica şi controla dacă autorităţile cărora li s-au descentralizat competenţele îşi fac treaba”, declară preşedintele CJC.
Proiectul privind reorganizarea caselor de asigurări de sănătate şi a direcţiilor de sănătate este, deocamdată, la MS. Nu a fost prezentat în Guvern şi nici nu a fost supus dezbaterii publice, fiind aşteptată o propunere concretă, a declarat consilierul guvernamental Vasile Cepoi.