Măsura Ministerului Sănătăţii (MS) de a reduce preţul medicamentelor de pe lista C2 şi a Guvernului de a limita numărul pacienţilor trataţi se va răsfrânge direct asupra bolnavilor de cancer, atrag atenţia reprezentanţii Federaţiei Asociaţiei Bolnavilor de Cancer (FABC) din România. Ei îşi exprimă îngrijorarea faţă de recenta măsură a MS, care reduce preţurile la medicamentele din programele naţionale cu 15%. „Pentru bolnavii de cancer, reglementarea adusă de autorităţi este departe de a fi o bucurie, întrucât ne dăm seama de efectele negative pe care le vom resimţi imediat. Această măsură va produce efecte catrastofale pentru cei 100.000 de pacienţi bolnavi de cancer: medicamentele vitale pentru noi vor disparea din farmacii. În acest fel, viaţa noastră este încă o dată în pericol!”, declară preşedintele FABC, Cezar Irimia. „Ne-am fi bucurat şi am fi felicitat MS pentru măsurile luate dacă am fi avut o certitudine că ne vom găsi medicamentele la timp, fără a amâna tratamentele sau fără a deveni un număr pe o listă de aşteptare. Suntem îngrijoraţi şi de faptul că, în viitor, din cauza acestor reglementări, aparent menite să facă economii la buget, este posibil ca în ţara noastră să nu se mai comercializeze medicamentele care astăzi ne ţin în viaţă, în acest fel limitându-se drastic accesul pacienţilor la tratamente de ultimă generaţie”, mai explică Cezar Irimia.
BOLNAVII DE CANCER VOR FI OBLIGAŢI SĂ-ŞI ÎNTRERUPĂ TRATAMENTELE DE ULTIMĂ ORĂ. SINGURA ALTERNATIVĂ ESTE CONTINUAREA TRATAMENTULUI CU MEDICAMENTE DE ACUM 20 DE ANI, CARE NU AU ACELEAŞI EFECTE DOVEDITE.
Cei din FABC apreciază măsura MS ca fiind, de fapt, o capcană. E posibil ca pe moment să se facă economii la buget, însă, pe viitor, efectele sunt foarte grave. Să nu uităm că numărul bolnavilor este, din păcate, în creştere, spun reprezentanţii FABC. În fiecare an, în România apar în medie 3.000 de bolnavi de cancer.
Mai mult, prin hotărârea pe care Guvernul o pregăteşte a fi implementată până la 1 august nu se va mai permite creşterea numărului de pacienţi trataţi decât dacă aceste costuri vor fi suportate de către terţi. „Pacienţii nu vor putea decât să spere că vor ajunge să aibă un loc pe listele Programului Naţional, după ce un alt pacient va „părăsi” lista”, spune Irimia, care reaminteşte guvernaţilor că viaţa bolnavilor de cancer a fost în pericol încă de la 1 aprilie, de când tratamentele injectabile au fost interzise spre comercializare în farmaciile cu circuit deschis, iar farmaciile de spitale încă nu au medicamente pe stoc pentru ei. “Fără medicii care au luat drumul Occidentului, fără medicamentele care vor dispărea şi ele în alte ţări, ce vom face noi, pacienţii? Facem apel la autorităţile române să se gândească încă o dată la consecinţele pe care măsurile, în curs de adoptare, le pot avea asupra pacienţilor români, în primul rând”, a conchis preşedintele FABC.