• SUSPICIUNI DE CRIMĂ • Poliţiştii şi procurorii constănţeni încearcă să afle împrejurările exacte în care o femeie cu identitate încă necunoscută şi-a pierdut viaţa. Cadavrul acesteia a fost găsit, luni seară, de un trecător, pe un câmp de la marginea localităţii Agigea, în apropierea podului CFR, la o distanţă de aproape 20 de metri de liniile de cale ferată. După ce a făcut macabra descoperire, bărbatul a sunat la 112 şi a cerut ajutor poliţiştilor. În zonă au sosit, în scurt timp, criminaliştii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa (IPJ), care au izolat perimetrul şi au început cercetările. Ipoteza crimei s-a conturat treptat, după ce anchetatorii au observat mai multe vânătăi pe corpul femeii. Pentru că aceasta era pe jumătate dezbrăcată, poliţiştii au luat în calcul şi posibilitatea ca victima să fi fost mai întâi violată şi apoi asasinată. Anchetatorii nu au găsit asupra femeii niciun document, aşa că nu au reuşit să afle identitatea ei. Trupul neînsufleţit a fost transportat la morga Cimitirului Central, pentru efectuarea necropsiei.
• CAUZA DECESULUI - NECUNOSCUTĂ • Primele concluzii ale medicilor legişti constănţeni, date publicităţii ieri, au clătinat ipoteza crimei. În raportul întocmit, aceştia au arătat că echimozele descoperite pe corpul femeii nu ar fi putut provoca moartea. „Nu s-au descoperit nici leziuni specifice violului, dar în vaginul victimei a fost găsită o substanţă care ar putea fi lichid seminal. Cauza morţii se va stabili în urma analizelor histopatologice şi toxicologice. În această fază a anchetei nu putem exclude nicio ipoteză de lucru. Poziţia cadavrului şi locul în care a fost găsit ridică semne de întrebare”, a declarat procurorul de caz, Teodor Niţă, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. „Încercăm acum să aflăm identitatea femeii. Este posibil ca aceasta să fi fost o persoană fără adăpost. În cazul în care femeia trăia pe străzi, identificarea ei va fi cu atât mai dificilă”, a adăugat cms. şef George Popa, şeful interimar al IPJ Constanţa. Oamenii legii spun că victima, care avea în jur de 45 de ani, nu locuia pe raza comunei Agigea.