Moarte misterioasă a unui miliardar și a soției sale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Moarte misterioasă a unui miliardar și a soției sale

Externe 17 Decembrie 2017 / 10:29 1790 accesări

Poliţia canadiană investighează misterioasa moarte a miliardarului Barry Sherman, un mogul din domeniul farmaceutic, fondatorul companiei Apotex Inc şi a soţiei sale, Honey, cei doi fiind găsiţi fără viaţă, vineri, în reşedinţa lor din Toronto, conform AFP, DPA şi Reuters. Cadavrele au fost examinate sâmbătă de medici legişti iar autorităţile au anunţat că moartea celor doi soţi este suspectă. Două publicaţii canadiene au citat surse din poliţie care vorbesc despre un posibil caz de crimă urmat de sinucidere. Cele două cadavre au fost găsite spânzurate de o bară la marginea unei piscine aflate la subsolul reşedinţei lor. Publicaţiile Globe and Mail şi Toronto Sun susţin că, probabil, Barry Sherman, 75 de ani, şi-a ucis soţia, i-a spânzurat corpul şi apoi s-a spânzurat şi el, lângă ea. Poliţia nu exclude nici varianta unei duble sinucideri, conform AFP.

"Suntem şocaţi şi considerăm că este un gest iresponsabil ca surse din poliţie să vorbească cu presa despre o asemenea teorie în care nu crede nici familia, nici prietenii şi nici colegii lor", conform unui comunicat dat publicităţii de familia miliardarilor prin intermediul companiei farmaceutice Apotex Inc. "Solicităm Poliţiei din Toronto să desfăşoare o anchetă amănunţită şi obiectivă, şi lansăm un apel şi către presă să se abţină să publice speculaţii cu privire la cauza acestor morţi tragice, până când investigaţia va fi încheiată", se mai precizează în comunicat.

Moartea celor doi a şocat elitele politice şi de afaceri din Canada. Numeroase personalităţi canadiene, printre care şi premierul Justin Trudeau, au transmis mesaje de condoleanţe. Barry Sherman era unul dintre susţinătorii financiari importanţi ai Partidului Liberal aflat la guvernare în Canada. Conform Forbes, Sherman avea o avere de 3,2 miliarde de dolari.

Barry Sherman a pus bazele companiei canadiene producătoare de medicamente generice Apotex Inc. în 1974, companie ce avea să devină unul dintre cei mai mari producători de medicamente din lume. Anual, această companie înregistrează vânzări de aproape 2 miliarde de dolari în peste 45 de ţări. În 2012 Sherman a renunţat la poziţia de CEO al companiei, dar a rămas membru în consiliul de administraţie.

Barry Sherman a fost implicat într-o serie de procese, printre care şi un proces ce a durat mai mult de 10 ani cu verii săi, care l-au acuzat că i-a exclus din compania farmaceutică.

Cadavrul lui Barry Sherman şi cel al soţiei sale au fost găsite vineri după-amiază, în urma unui apel la numărul de urgenţă. Autorităţile nu au precizat cine a făcut apelul telefonic. Presa canadiană susţine că Sherman şi soţia sa au fost găsiţi de un agent imobiliar care îi ajuta pe cei doi să vândă casa în care au fost găsiţi pentru suma de 5,4 milioane de dolari.

Barry şi Honey Sherman aveau 4 copii şi se dedicau activităţilor umanitare, susţinând cu sume importante spitale, universităţi şi organizaţii caritabile. Honey Sherman făcea parte din consiliile de administraţie ale mai multor spitale şi organizaţii caritabile

Taguri articol


12