Oamenii legii au intrat în alertă după ce o femeie în vârstă de 56 de ani a fost găsită decedată, ieri dimineaţă, de concubinul cu care în urmă cu câteva săptămâni a avut un conflict. Din primele cercetări efectuate, anchetatorii spun că pe trupul femeii au fost descoperite multiple leziuni şi că este posibil ca aceasta să îşi fi pierdut viaţa din cauza bătăilor pe care concubinul, Ioan Zahariuc, de 57 de ani, din Botoşani, i le administra. „Urmează ca după efectuarea necropsiei să stabilim modalitatea de producere a leziunilor pe care le prezintă victima. Deocamdată nu putem să excludem nicio posibilitate în legătură cu cauzele morţii acesteia. Rănile sunt de diferite tipuri, mai noi şi mai vechi. Se pare că victima obişnuia să consume băuturi alcoolice şi în mod frecvent era găsită căzută pe traseul dintre domiciliu şi staţia de autobuz“, a declarat Zafer Sadâc, procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.
„I-AM DAT CÂTEVA BEŢE“. Concubinul, suspectul principal în acest caz, susţine că Veronica Ştefanco, din Iaşi, a decedat în urma unei come alcoolice. „Pe 21 mai, am avut cu ea un conflict. A venit din oraş băută şi cu chef de ceartă. A pus mâna pe un cuţit şi a zis că mă omoară. M-am ferit şi i-am dat câteva beţe. De atunci, nu a mai fost nimic. Aseară pe la 03.00 am ieşit afară şi, când am venit în casă, am găsit-o dezbrăcată, în pielea goală, căzută peste aragaz. Am luat-o şi am pus-o în pat. După ce stătea puţin, iar se ridica şi cădea prin casă. Punea mâna peste tot să strice şi să rupă, smulgea de pe pereţi. La ora 06.00, am venit să văd ce face. Atunci am văzut că este moartă. Cred că a fost în comă alcoolică“, a declarat Ioan Zahariuc. Trupul neînsufleţit a fost transportat la Morga Cimitirului Central în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzelor morţii.