Moartea ciudată a unei eleve din Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Lacrimi şi durere la Colegiul „Constantin Brătescu“ din Constanța

Moartea ciudată a unei eleve din Constanţa

Eveniment 10 Mai 2016 / 18:42 3608 accesări

Lacrimi și durere fără margini în rândul colegilor de clasă ai elevei Sandra Paraschivescu Vrejoiu, dar și al prietenilor. Tânăra, aflată în clasa a XII-a la Colegiul Național ”Constantin Brătescu” din Constanța, a murit în somn noaptea trecută. Nimeni nu se aștepta la o asemenea tragedie. Se știa că fata are o suferință, dar nu una care să-i amenințe viața. Pagina sa de Facebook este asaltată de mesaje de condoleanțe: ”Nu îmi vine să cred. Este imposibil... Nu te vom uita niciodată!”, ”Nici acum nu realizez ca s-a întâmplat... Îmi este greu să-mi găsesc cuvintele... Erai tânără și frumoasă și aveai lângă tine o familie minunată și foarte mulți oameni care te iubeau și te iubesc în continuare enorm. De ce ai plecat așa devreme și de ce tu? Te știu de când m-am născut și am crescut împreună, mi-ai fost ca o soră și nu pot să explic în cuvinte cât de tare mă doare că ai plecat și nu te mai întorci. Îmi este mai ușor să cred că nu ai plecat pentru că o să rămâi în inimile noastre mereu, acolo încă trăiești! O să te iubesc și o să rămâi în sufletul meu mereu! Odihnește-te în pace, Sandra! Condoleanțe familiei!”, a scris Raluca. ”Rămas bun, fată frumoasă! O să rămâi în inimile noastre pentru totdeauna!”, scrie o colegă de clasă.



12