Pentru mine, momentul de vârf al creaţiei lui Sergiu Nicolaescu rămâne ecranizarea nuvelei lui Titus Popovici intitulată “Moartea lui Ipu”, sub titlul de “Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte”. Acest film părea să nu-i aparţină, prin limbajul de o extraordinară subtilitate şi prin profunzimile investigaţiei psihologice. Nu mai era filmul - spectacol cu care deja ne obişnuise marele regizor, cel atât de priceput în folosirea maselor de figuranţi în recrearea istoriei eroice a unui popor mai adecvat compromisului decât eroismului.

Iubit şi hulit în aceeaşi măsură şi pentru aceleaşi calităţi şi defecte, Sergiu Nicolaescu a fost un autentic deschizător de drum în cultura cinematografică românească. Asemenea unui alt personaj istoric, s-ar putea spune că România a fost prea mică pentru anvergura sa profesională. Nu doar filmul istoric îi datorează câteva dintre titlurile emblematice, neegalate, dar şi filmul de aventuri cu care a făcut o breşă considerabilă în tematica uzuală a producţiilor naţionale. Serialul său poliţist în care s-a autodistribuit cu generozitate în rolul emblematic al comisarului Moldovan a făcut epocă şi a pus cinematografia românească pe picior de egalitate cu cele din ţări cu tradiţie.

Remarcabilă şi greu de egalat rămâne însă eficienţa sa. Nici un alt regizor n-a folosit cu mai multă eficacitate resursele pe care le-a avut la dispoziţie, Sergiu rupând tradiţia producţiilor care se întindeau pe ani de zile cu ritmurile sale de-a dreptul stahanoviste. Altfel nici n-ar fi fost posibilă prolificitatea care face din el regizorul român cu cea mai cuprinzătoare operă.

Şi, cum de atâtea ori s-a spus că viaţa bate filmul, ora sa astrală a bătut la momentul Revoluţiei, când regizorul a realizat cea mai vastă şi mai completă operaţiune de manevrare a celei mai impresionante distribuţii: de la microfoanele TVR-ului proaspăt eliberat de jugul ideologic, i-a umilit pe generalii şi coloneii care n-au putut să facă altceva decât să asiste muţi de uimire la indicaţiile sale regizorale. În 22 Decembrie 1989, Sergiu Nicolaescu a intrat din film direct în politică şi, cu o scurtă pauză, şi-a regizat şi propriul rol de legiuitor.

Poate nu atât de rafinat cum l-ar fi dorit esteţii celei de-a şaptea arte, dar cu siguranţă copleşitor prin anvergura forţei sale de creaţie, Sergiu Nicolaescu a scris un capitol reprezentativ în istoria cinematografiei române.

Moartea lui Ipu ni-l răpeşte din actualitate pentru a-l aşeza în eternitate…