Moartea lui Michael Jackson, catalogată drept crimă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Moartea lui Michael Jackson, catalogată drept crimă

Monden 26 August 2009 / 00:00 500 accesări

O doză mortală din puternicul anestezic Propofol a fost găsită în corpul lui Michael Jackson, în urma autopsiei efectuate de Institutul Medico-Legal din Los Angeles. Mandatul de percheziţie care a permis, la sfîrşitul lunii iulie, autorităţilor americane să cerceteze cabinetul medical al ultimului doctor al lui Michael Jackson, Conrad Murray, la Houston, menţionează, de asemenea, faptul că autorităţile americane tratează moartea megastarului drept omucidere. Potrivit acestui document, Conrad Murray a declarat poliţiei din Los Angeles că a tratat insomnia lui Michael Jackson cu Propofol, în timpul celor şase săptămîni care i-au precedat moartea, dîndu-i megastarului, în fiecare seară, cîte 50 de miligrame din puternicul anestezic, pe care i-l administra intravenos. Medicul ar fi încercat apoi să-l detoxifice pe artist, dîndu-i alte sedative, lorazepam şi midazolam. Cu două zile înainte de moartea lui Michael Jackson, doctorul Murray i-ar fi administrat aceste două medicamente fără a mai recurge la Propofol.

În noaptea dinaintea morţii regelui muzicii pop, la 25 iunie, medicul i-ar fi dat cîntăreţului un valium, la ora 1.30 dimineaţa, apoi i-a administrat intravenos lorazepam, la ora 2.00. O oră mai tîrziu, Michael Jackson tot nu reuşea să doarmă, aşa că medicul i-ar mai fi administrat şi midazolam. La ora 10.40, la cererea insistentă a lui Michael Jackson, Conrad Murray i-ar fi administrat în cele din urmă 25 de miligrame de Propofol. În plus, s-ar părea că sînt dovezi că doctorul a aşteptat 82 de minute pînă să sune la urgenţă, ceea ce ridică noi semne de întrebare dacă starul ar fi putut fi salvat.

Poliţia nu ar avea dovezi că doctorul Conrad Murray ar fi achiziţionat Propofol pe cale legală, în condiţiile în care mai multe sticluţe cu acest medicament au fost găsite la domiciliul vedetei, după decesul lui Michael Jackson. Propofolul este un anestezic extrem de puternic, folosit în mod normal numai în mediul spitalicesc. Conrad Murray este în prima linie a persoanelor vizate de ancheta asupra morţii regelui muzicii pop. Mai multe surse afirmaseră că în ziua morţii lui Jackson, doctorul Murray i-ar fi administrat Propofol şi l-ar fi lăsat singur în timpul cît a avut perfuzia, ulterior găsindu-l pe cîntăreţ fără viaţă, în camera lui. Domiciliul şi cabinetul doctorului din Las Vegas, cabinetul său din Houston şi o farmacie din Las Vegas de unde procura medicamente au fost percheziţionate în ultimele săptămîni de poliţie, dar şi de ofiţerii Agenţiei americane Antidrog. Michael Jackson şi Conrad Murray s-au cunoscut în Las Vegas, în 2006, cînd medicul l-a îngrijit pe unul dintre copiii starului, fiind recomandat de una dintre gărzile de corp ale acestuia.



12