Marinarul român decedat în India a fost victima unui accident de muncă produs la bordul unei nave care transportă gaz petrolier lichefiat. Potrivit reprezentantului Federaţiei Internaţionale a Transportatorilor (ITF) în România, Adrian Mihălcioiu, Ioan Cumpăt, în vîrstă de 49 ani, din Constanţa, îmbarcat ca şef electrician pe tancul „IBRA LNG”, a fost găsit strivit de liftul din castelul navei. „Se pare că marinarul efectua lucrări de reparaţii la acel lift, fapt pentru care s-a demarat deja o anchetă a accidentului de muncă”, a spus Mihălcioiu. Evenimentul a avut loc duminică, 4 februarie, pe una dintre navele companiei „Oman Ship Management”. Tancul încărcase marfă de la Singapore şi se îndrepta spre Oman. Cadavrul marinarului român este depus la morga spitalului din oraşul indian Trivandrum, unde nava a făcut escală. Adrian Mihălcioiu a precizat că şeful Consulatului român în India cunoaşte cazul şi a anunţat deja familia. Compania pentru care lucra marinarul constănţean a anunţat ITF-ul că se va ocupa de formalităţile necesare pentru repatriere şi că este posibil ca la sfîrşitul acestei săptămîni corpul neînsufleţit al românului să fie adus în ţară. Ioan Cumpăt era căsătorit şi avea un băiat de 21 ani. El plecase în voiaj în luna ianuarie pentru un contract de cinci luni. Reprezentanţii Sindicatului Liber al Navigatorilor, care îl cunosc pe Ioan Cumpăt de pe vremea cînd acesta era salariat al companiei Petromin, transmit condoleanţe familiei îndurerate.