Ceea ce doream să scriu ieri, apuc abia astăzi. Totuşi, există şi o parte bună a lucrurilor, dacă pot spune aşa, căci întârzierea subiectului, la care m-a constrâns actualitatea, mi-a oferit în revanşă oportunitatea de a urmări funeraliile din Polonia. Tocmai de aceea am ales acest titlu oarecum solemn, care era şi numele unui film celebru pe vremuri, fiindcă amploarea ceremoniei îndoliate de la Cracovia m-a tulburat profund! Mai întâi, este impresionantă tragedia în sine, pe care a trăit-o poporul polonez, dar şi solidaritatea de care acest popor dă dovadă încă o dată, după nenumărate încercări prin care a trecut de-a lungul istoriei sale. De pildă, nu-mi dau seama câţi dintre tinerii din România de azi ştiu că polonezii vorbesc despre „trei republici”, din cauză că ţara lor a fost desfiinţată ca stat de drept de trei ori, în ultima sută de ani. Românii nu au păţit niciodată aşa ceva, chiar dacă am pierdut teritorii însemnate după cel de al doilea război mondial! Câtă solidaritate îţi trebuie ca să supravieţuieşti ca naţiune când nu mai ai ţară?! Apoi, dacă tot am pomenit de solidaritate, nu pot să nu mă gândesc la legendarul sindicat liber „Solidarnosc”, din perioada comunistă, din care a făcut parte şi defunctul preşedinte al Poloniei, ceea ce l-a costat 11 luni de închisoare politică, la începutul anilor ‘80. Vă daţi seama câtă legitimitate istorică a avut fostul preşedinte polonez în faţa propriului său popor, spre deosebire de toţi preşedinţii României postcomuniste?! Dar acesta nu este singurul motiv pentru care moartea sa, în condiţii atât de dramatice, rămâne regretabilă. Lech Kaczynski a fost cu adevărat un politician de dreapta, cu o atitudine fermă faţă de Federaţia Rusă, pe care a pus-o în situaţia extrem de incomodă de a recunoaşte oficial masacrul de la Katyn. M-aş întreba retoric dacă Rusia a denunţat vreodată Pactul Ribbentrop-Molotov, recunoscând anexarea ilegală a Basarabiei şi Bucovinei de Nord? Nu pot să nu adaug legendarul caz al Papei Ioan Paul al II-lea, cel care, împreună cu Ronald Reagan şi cu participarea lui Gorbaciov, a contribuit la prăbuşirea sistemului comunist, în vreme ce Patriarhii României erau turnători la Securitate... Prefer să mă opresc aici, deşi aş fi putut continua această paralelă cu nenumărate alte exemple, ca să nu mi se facă jenă... Dumnezeul catolic să-i ocrotească pe polonezi, iar Cel ortodox pe noi, românii!