După ce a fost restructurată şi reorganizată, CFR Marfă este ameninţată, din nou, cu trecerea prin acelaşi proces, de data aceasta… definitiv. Privatizarea companiei înseamnă, în contextul dat, vânzarea activelor şi… cam atât. Oamenii vor intra în şomaj tehnic, iar resursele materiale ale companiei vor intra în posesia… privatizatorilor. „Nu există în România firmă care să aibă banii necesari unei privatizări adevărate a CFR Marfă. Se caută distrugerea definitivă a companiei de stat pentru înlocuirea ei cu altceva sau altcineva. Deja nu mai avem loc pe calea ferată de privaţi”, au declarat surse din cadrul CFR Marfă. În aceste condiţii, „Cartel Alfa\" şi Federaţia Mecanicilor de Locomotivă solicită premierului o întâlnire de urgenţă privind problemele de la CFR Marfă, întâlnire la care să participe şi ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, pentru a încerca evitarea noii reorganizări şi restructurări. Ieri, sindicaliştii au cerut primului-ministru, printr-o scrisoare deschisă, o discuţie referitoare la procesul de privatizare de la CFR Marfă şi la situaţia companiei. \"Confederaţia “Cartel Alfa” şi Federaţia Mecanicilor de Locomotivă constată din nou existenţa a grave deficienţe în managementul companiilor de stat. O ultimă demonstraţie o reprezintă situaţia de la CFR Marfă, companie care se află, începând cu 15 mai, prin rotaţie în şomaj tehnic şi urmează să fie supusă unei noi reorganizări şi restructurări, după ce, cu mai puţin de şase luni în urmă, în martie 2010, a fost afectată de o acţiune similară\", arată reprezentanţi ai „Cartel Alfa\". Sindicaliştii consideră că aceasta dovedeşte în primul rând gravele deficienţe ale managementului de la CFR Marfă a cărui reanalizare şi restructurare se impune cu prioritate. \"Trebuie menţionat faptul că intenţia unei noi restructurări şi reorganizări la CFR Marfă lasă impresia că privatizarea urmăreşte doar vânzarea activelor CFR Marfă, şi nu privatizarea unei afaceri în sine. Un amănunt care susţine acest fapt este acela că, la analiza activităţii au fost luate în calcul doar performanţele din ultimii doi ani, de criză, şi nu ultimii 8-10 ani, aşa cum este firesc când se urmăreşte o reală privatizare a unei afaceri\", potrivit sursei citate. Pentru evitarea conflictelor deschise, \"Cartel Alfa\" şi Federaţia Mecanicilor de Locomotivă solicită lui Boc o întâlnire de urgenţă pe marginea problemelor de la CFR Marfă, la care să participe şi Berceanu. Nici celelalte companii din cadrul CFR nu stau pe roze. Amintim că Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) pregăteşte un proiect care vizează disponibilizarea a 12.800 de angajaţi din sectorul feroviar până la sfârşitul lunii septembrie. Astfel, cei mai mulţi disponibilizaţi vor fi la CFR Marfă (5.000 de angajaţi), urmată de CFR Călători, cu 3.900 de salariaţi, CFR SA, cu 2.900 de persoane, şi Electrificare CFR, cu 1.000 de concediaţi. În perioada martie-aprilie, MTI a disponibilizat 10.361 de persoane din cauza situaţiei economico-financiare a companiilor care nu mai permite continuarea activităţii fără aplicarea unui program de restructurare şi reorganizare. Cei mai mulţi salariaţi au fost disponibilizaţi de la CFR Marfă (6.700), următoarele două companii în funcţie de numărul concedierilor fiind CFR Călători (1.100) şi Întreţinere şi Reparaţii Vagoane \"CFR IRV\" (800).