Moaştele Sfinţilor Pantelimon, Epictet şi Astion, în procesiune

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Moaştele Sfinţilor Pantelimon, Epictet şi Astion, în procesiune

Justiție 21 Mai 2009 / 00:00 593 accesări

Marea sărbătoare a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, consideraţi şi protectori ai Constanţei, a fost întîmpinată întotdeauna cu mare fast la malul mării. Dacă în urmă cu un an, Arhiepiscopia Tomisului a reuşit să aducă din Grecia Brîul Maicii Domnului pe pămîntul creştinat de Sfîntul Apostol Andrei, Eparhia Dobrogei a reluat tradiţia începută în 2002 şi a decis să înceapă seria manifestărilor dedicate sărbătorii cu procesiunea moaştelor Sfinţilor Pantelimon, Epictet şi Astion. După ce au participat la oficierea Liturghiei, de către Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, zeci de credincioşi constănţeni au plecat, ieri, în jurul orei 17.00, din faţa Catedralei \"Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel\", în procesiune, pe străzile Constanţei. În prezenţa a trei detaşamente din cadrul Forţelor Navale, Jandarmeriei şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, dar şi a echipajelor Poliţiei Rutiere care au asigurat ordinea pe tot parcursul procesiunii, moaştele celor trei sfinţi au fost purtate pe umeri de preoţii constănţeni. \"Am venit să mă rog la moaştele sfinţilor pentru sănătate în familie. Ştiu că sînt şi moaştele Sfîntului Pantelimon, cel considerat protector al bolnavilor, aşa că voi merge pînă la Biserica Sfinţii Constantin şi Elena pentru a atinge racla sfîntă\", a spus o femeie din Constanţa. Soborul condus de IPS Teodosie a făcut un scurt popas la Biserica greacă \"Schimbarea la Faţă\", după care procesiunea s-a continuat pe traseul str. Mircea cel Bătrîn, b-dul Mamaia, str. Mihai Viteazu, pînă la biserica \"Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena\". Potrivit Arhiepiscopiei Tomisului, astăzi, în lăcaşul de cult din zona Călăraşi, începînd cu ora 9.00, Ierarhul Tomisului va săvîrşi Sfînta Liturghie Arhierească. Răspunsurile liturgice vor fi date de Corala bărbătească \"Armonia\", a Arhiepiscopiei Tomisului. Seria manifestărilor dedicate sărbătorii Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena continuă mîine, cu o expoziţie de icoane la Muzeul de Artă \"Ion Jalea\", dar şi concerte religioase la Biblioteca Judeţeană \"I.N. Roman\" din Constanţa.



12